Antena 3 CNN Externe Incident armat într-un liceu din Franța. Elevul reținut avea asupra sa o puşcă, două pistoale şi două grenade. Directorul liceului, printre victime

Incident armat într-un liceu din Franța. Elevul reținut avea asupra sa o puşcă, două pistoale şi două grenade. Directorul liceului, printre victime

Update: Un bărbat aflat în posesia mai multor arme a deschis focul, vizându-l îndeosebi pe directorul liceului Tocqueville din din Grasse, Franța. Există temeri că mai multe persoane au fost rănite, transmite BFMTV, care adaugă că o persoană a fost reţinută.

Potrivit unor surse poliţieneşti, citate de Reuters, persoana reţinută este un elev de 17 ani. Acesta avea asupra sa o puşcă, două pistoale şi două grenade. 'Individul nu pare să se afle în evidenţele poliţiei', a declarat o sursă din poliţie, citată de Reuters. O a doua sursă a afirmat că doi studenţi au deschis focul înspre directorul liceului, care a fost rănit. Cei doi nu par a fi militanţi, potrivit acestei surse. 'Unul dintre cei doi a fost arestat, iar celălalt a fugit. S-a creat panică printre elevi care s-au refugiat într-un supermarket din apropiere', a mai declarat cea de-a doua sursă. Şi AFP a relatat că o a doua persoană a fugit de la locul acestui incident armat produs la miezul zilei.

Trupele speciale RAID au fost trimise la fața locului. Totodată, Guvernul a lansat o alertă de atac terorist prin intermediul aplicațiilor de telefon.

Știre inițială: Un incident armat s-a produs joi dimineaţă într-un liceu din Grasse, în Alpii Maritimi, informează BFMTV şi AFP.

 

Un bărbat aflat în posesia mai multor arme a deschis focul, vizându-l îndeosebi pe directorul liceului Tocqueville. Există temeri că mai multe persoane au fost rănite, transmite BFMTV, care adaugă că o persoană a fost reţinută.

Potrivit Reuters, serviciile de urgenţă din Grasse, sudul Franţei, i-au avertizat pe Twitter pe locuitori să rămână în case, iar guvernul francez a lansat o alertă de atac terorist prin intermediul aplicaţiilor de telefon după incidentul din Grasse.

 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: raniti incident armat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian