Antena 3 CNN Actualitate Inedit Incredibila poveste a Maritei Lorenz, amanta-spioană CIA a lui Fidel Castro

Incredibila poveste a Maritei Lorenz, amanta-spioană CIA a lui Fidel Castro

S-a născut  la Bremen, în Germania, la 18 august 1939, dintr-un tată neamţ şi o mamă americană. Îşi însoţeşte tatăl, căpitanul pachebotului Berlin, într-o călătorie din Germania la New-York, cu escală la Havana. Pe parcursul escalei, mai precis, la 23 februarie 1959, Castro urcă pe vas. Cei doi se îndrăgostesc. După ce Marita ajunge la New York, Fidel o convinge să vină în Cuba, oficial ca interpretă. Locuiesc împreună la hotelul Havana Libre, în apartamentul în care Castro şi-a amenajat Cartierul General.

Rămasă însărcinată, Marita va fabula mai târziu că Fidel Castro ar fi pus oameni s-o drogheze şi, apoi, s-o facă să avorteze. În realitate, aşa cum a mărturisit în septembrie 2000, Jesus Yanez Pelletier, aghiotantul lui Castro, înainte de a muri, căzut între timp în dizgraţie, Marita şi-a dorit avortul. Naşte prematur, la 15 octombrie 1959, un băiat, pe care-l botează Andrés. Ştiind că e băiatul lui Pelletier, şeful escortei sale, Fidel Castro nu-l va recunoaşte.

Continuarea, pe Historia.ro.

Subiecte în articol: Fidel Castro
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!