Infecțiile respiratorii: tipuri, cauze, simptome și tratament

Informații generale despre infecțiile respiratorii. Infecțiile respiratorii reprezintă un grup vast de afecțiuni care afectează căile respiratorii, de la nas și gât (tractul respirator superior) până la bronhii și plămâni (tractul respirator inferior).

Deși majoritatea sunt forme ușoare, autolimitate, cum ar fi răceala comună, altele, precum gripa sau pneumonia, pot evolua spre complicații grave, punând în pericol viața. Aceste afecțiuni nu doar că perturbă activitatea cotidiană a miliarde de oameni, dar exercită și o presiune constantă asupra sistemelor de sănătate din întreaga lume.

Ele sunt cauzate de o varietate de agenți patogeni și pot apărea oricând, deoarece agenții patogeni (în special, virusurile și bacteriile) circulă pe tot parcursul anului.

Modalitățile principale de răspândire ale acestor infecții sunt: prin picăturile respiratorii (eliberate în aer când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește) și prin contactul direct (atingerea suprafețelor contaminate și apoi ducerea mâinilor la gură, nas sau ochi).

Infecțiile respiratorii acute, în special cele virale (răceala, gripa, virozele), cunosc o incidență maximă în perioada rece a anului (toamna, iarna și începutul primăverii). Scăderea temperaturii și umiditatea crescută afectează mecanismele de apărare ale organismului. De asemenea, tendința oamenilor de a petrece mai mult timp în spații închise, slab ventilate, favorizează transmiterea rapidă a agenților patogeni.

Care sunt cauzele infecțiilor respiratorii

Virusurile reprezintă cea mai frecventă cauză a infecțiilor acute ale tractului respirator, fiind responsabili pentru majoritatea cazurilor de răceală și gripă, în special la copii. Aceste infecții sunt adesea autolimitate, dar pot deschide poarta pentru suprainfecții bacteriene mai grave.

Rinovirusurile sunt cea mai comună cauză a răcelii obișnuite, infectând în principal tractul respirator superior (nas și gât). Există peste 100 de serotipuri, ceea ce explică de ce o persoană poate răci de mai multe ori pe an.

Virusurile gripale (Influenza) sunt responsabile de gripă, o boală mai severă decât răceala, cu simptome sistemice (febră mare, mialgii, oboseală). Aceste virusuri sunt notabile pentru capacitatea lor de a suferi mutații, motiv pentru care este necesară vaccinarea anuală.

Virusul sincițial respirator (VSR) este un agent patogen care afectează majoritar sugarii și copiii mici, fiind cauza principală a bronșiolitei și a pneumoniilor la această grupă de vârstă.

Coronavirusurile reprezintă o familie mare de virusuri, care provoacă de la răceli comune până la sindroame respiratorii severe, cum ar fi COVID-19, SARS sau MERS.

Alți agenți virali includ adenovirusurile, parainfluenza și metapneumovirusul uman, care provoacă o varietate de simptome respiratorii, de la laringite la pneumonii.

Bacteriile provoacă, în general, forme mai severe de infecții, ce se dezvoltă ca o complicație (suprainfecție) după o infecție virală sau afectează direct plămânii:

· Streptococcus pneumoniae (pneumococul) – este cea mai frecventă cauză a pneumoniei bacteriene (pneumonia dobândită în comunitate), dar și a otitelor și sinuzitelor

· Haemophilus influenzae – o altă cauză comună de pneumonie, dar și de epiglotită și otită

· Mycoplasma pneumoniae și Chlamydia pneumoniae – cunoscute ca agenți etiologici ai „pneumoniilor atipice”, care tind să aibă un debut mai insidios și simptome mai blânde decât pneumonia clasică

· Bordetella pertussis – este bacteria responsabilă de tusea convulsivă (pertussis), o infecție respiratorie extrem de contagioasă și gravă, în special la sugari

· Streptococcus pyogenes (streptococul beta-hemolitic de grup A) – este principala cauză bacteriană a faringitei și amigdalitei, o infecție ce necesită tratament prompt cu antibiotice pentru a preveni complicații precum reumatismul articular acut

Factori de risc

Infecțiile respiratorii nu afectează pe toată lumea în egală măsură. Vulnerabilitatea la acești agenți patogeni este influențată de o multitudine de factori de risc legați de gazdă, mediu și comportament. Identificarea acestora este foarte importantă, pentru a adopta strategii de prevenție și pentru a proteja grupurile cele mai expuse formelor severe de boală.

1. Factori de risc legați de gazdă

Sistemul imunitar al fiecărui individ joacă rolul cel mai important în determinarea susceptibilității la infecții respiratorii, iar anumite condiții biologice pot compromite această apărare.

Copiii mici și sugarii au un sistem imunitar imatur și căi respiratorii mai înguste, ceea ce îi face deosebit de vulnerabili la agenți precum VSR și la complicații (bronșiolită, otită).

Vârstnicii (de regulă, peste 65 de ani) pot prezenta imunosenescență (scăderea eficienței răspunsului imun) și au un risc semnificativ crescut de a dezvolta forme severe de pneumonie sau gripă, cu o rată de mortalitate mai mare.

Prezența altor afecțiuni grave afectează rezistența organismului, de aceea bolile cronice preexistente sunt un factor major de risc. Astmul, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) și fibroza chistică deteriorează bariera locală și compromit funcția respiratorie. O infecție respiratorie poate declanșa rapid o exacerbare gravă a bolii de bază. Inima și plămânii lucrează împreună; disfuncția cardiacă slăbește rezerva fiziologică, iar o infecție respiratorie adaugă o sarcină suplimentară asupra organismului. Glicemia necontrolată afectează funcția celulelor imune, făcând pacienții diabetici mult mai susceptibili la infecții, în special cele bacteriene.

Orice stare care slăbește sistemul imunitar crește semnificativ riscul de infecții: tratamentele imunosupresoare (chimioterapie, corticosteroizi pe termen lung, medicamente post-transplant), malnutriția severă sau deficiențele majore de vitamine (de exemplu, vitamina D) sunt doar câteva exemple.

1. Factori de mediu

Expunerea cronică la poluanți (particule fine, gaze iritante) din aerul exterior (trafic, industrie) sau interior (fum de gătit, încălzire cu lemne/cărbuni, mucegai) irită constant căile respiratorii, pot provoca inflamație și pot compromite funcția pulmonară.

Infecțiile respiratorii sunt mai frecvente în sezonul rece (toamna și iarna), nu neapărat din cauza frigului în sine, ci pentru că oamenii petrec mai mult timp în spații închise, slab ventilate, ce favorizează aglomerarea și transmiterea patogenilor.

Școlile, grădinițele, căminele, transportul public și birourile aglomerate facilitează răspândirea rapidă a picăturilor respiratorii, în special în timpul sezonului rece.

1. Factori comportamentali

Fumatul (activ sau pasiv) este cel mai important factor de risc comportamental. Fumatul deteriorează mecanismul de auto-curățare al plămânilor (bariera muco-ciliară), slăbește mucoasa respiratorie și o face mai permisivă la invazia microbiană. Fumătorii au un risc mult mai mare de a face bronșită cronică și pneumonie, comparativ cu nefumătorii.

Lipsa igienei personale, sau igiena insuficientă, este un alt factor de risc. Nerespectarea regulilor de igienă de bază, precum spălarea insuficientă sau rară a mâinilor, este calea principală de transmitere a virusurilor și bacteriilor de pe suprafețe (clanțe, telefoane, jucării) la nivelul feței.

Ce tipuri de infecții respiratorii există

Infecțiile respiratorii se clasifică în funcție de două criterii principale: zona anatomică afectată (tractul superior sau inferior) și agentul etiologic. Această clasificare ajută la stabilirea diagnosticului, a prognosticului și a tratamentului adecvat.

1. Clasificarea etiologică

În funcție de microorganismul care le produce, infecțiile respiratorii sunt împărțite în:

· Infecții virale – sunt cele mai răspândite (ex: gripa, răceala comună) și, de obicei, afectează preponderent tractul superior, dar pot evolua către pneumonii virale sau pot predispune la suprainfecții bacteriene

· Infecții bacteriene – sunt adesea mai grave și necesită tratament cu antibiotice; exemple includ: pneumonia bacteriană (pneumococ), tusea convulsivă (Bordetella pertussis), faringita streptococică

1. Clasificarea anatomică

Este cea mai utilizată clasificare, și împarte sistemul respirator în două mari regiuni: superior inferior.

Infecțiile tractului respirator superior afectează structurile situate deasupra laringelui, și sunt, de obicei, cele mai frecvente și mai puțin severe. Marea majoritate sunt cauzate de virusuri și sunt autolimitate. Exemple de infecții ale tractului respirator superior includ:

· rinofaringita acută (răceala comună) – reprezintă cea mai banală infecție respiratorie; este aproape întotdeauna virală (provocată de rinovirusuri, coronavirusuri); afectează mucoasa nazală și faringele

· faringita/amigdalita – reprezintă inflamația gâtului și a amigdalelor; deși adesea virală, este notabilă pentru etiologia bacteriană cu Streptococcus pyogenes, care necesită tratament cu antibiotice pentru a preveni complicații grave (ex: febra reumatică)

· sinuzita acută – este inflamația mucoasei sinusurilor; apare frecvent ca o complicație a unei răceli virale și poate deveni bacteriană

· laringita – inflamația laringelui, manifestată prin răgușeală (disfonie) și tuse uscată, iritativă

Infecțiile tractului respirator inferior afectează structurile situate sub laringe (trahee, bronhii, plămâni) și sunt, în general, mai puțin frecvente, dar mult mai severe, necesitând adesea îngrijiri medicale. Exemple de infecții ale tractului respirator inferior includ:

· traheita acută – inflamația traheii, adesea virală sau bacteriană, manifestată prin tuse profundă, dureroasă

· bronșita acută – inflamația bronhiilor mari; majoritatea cazurilor sunt virale și se manifestă prin tuse productivă (cu spută); deși supărătoare, forma acută la un pacient sănătos se vindecă de la sine

· bronșiolita – o infecție specifică sugarilor și copiilor mici (sub 2 ani), ce afectează bronhiile mici (bronhiolele); agentul cauzal principal este VSR, iar boala poate duce la obstrucție severă și dificultăți de respirație

· pneumonia – infecția acută a parenchimului pulmonar (alveolele și țesutul interstițial), ce provoacă inflamație, umplerea alveolelor cu lichid și dificultăți respiratorii (dispnee)

Simptome ale infecțiilor căilor respiratorii

Simptomele clasice (tuse, febră, nas înfundat) sunt numitorul comun al tuturor infecțiilor respiratorii, însă vârsta pacientului modifică tabloul clinic. La adult, accentul cade pe localizarea și intensitatea simptomelor (diferențiind o răceală de o pneumonie), în timp ce la copil, atenția trebuie concentrată pe starea generală și pe semnele de detresă respiratorie (tiraj, tahipnee), care pot indica o evoluție rapidă și severă, specifică afecțiunilor tractului inferior (bronșiolită, pneumonie).

Simptome la adulți

La adulți, simptomele sunt, de obicei, mai ușor de identificat și localizat, fiind adesea concentrate pe tractul respirator superior (răceala comună) sau inferior (gripa, bronșita, pneumonia).

Cele mai frecvente simptome ale infecțiilor tractului respirator superior, asociate cu virozele ușoare, includ:

· rinoree și congestie nazală – nas care curge (inițial secreții apoase, apoi mai groase) și senzația de nas înfundat

· durere în gât (faringită) – senzație de arsură, iritație sau dificultate la înghițire (odinofagie)

· tuse – poate fi uscată (iritativă, la începutul bolii) sau productivă (cu spută), în funcție de evoluție și localizare

· strănut și răgușeală (disfonie)

· simptome generale ușoare – febră ușoară (sub 38.5°C), stare de oboseală (astenie) și dureri musculare minime

În cazul infecțiilor de tract respirator inferior, care sunt, de obicei, mai grave, cum ar fi gripa sau pneumonia, tabloul clinic se agravează, cu o accentuare a simptomelor generale:

· febră înaltă – adesea peste 38.5°C sau 39°C, cu debut brusc și însoțită de frisoane (specifică gripei și pneumoniei bacteriene)

· astenie și mialgii pronunțate – oboseală extremă și dureri musculare și articulare ("curbatură") severe

· dispnee (dificultate la respirație) – senzația de lipsă de aer sau respirație rapidă, semn de afectare pulmonară (pneumonie, bronșită severă)

· durere toracică – durere în piept, adesea exacerbată de tuse sau de respirațiile profunde (pleurezie sau pneumonie)

Simptome la copii

La copii, în special la sugari și preșcolari, simptomele sunt mai puțin specifice, iar particularitățile anatomice (căi aeriene mai înguste) și imunitatea imatură fac ca infecțiile să evolueze mai rapid și să poată deveni mai severe.

Manifestările virozelor comune:

· rinoree și obstrucție nazală – secrețiile nazale și nasul înfundat pot fi deranjante, ducând la dificultăți de alimentare (mai ales la sugari) și la respirație predominant orală

· febră – sindromul febril este adesea mai pronunțat la copii, chiar și în cazul virozelor obișnuite

· stare generală proastă – iritabilitate, plâns frecvent, tulburări de somn și diminuarea poftei de mâncare

· tuse – poate fi seacă, iritativă, sau, în cazul laringitei, poate avea un caracter specific, "lătrător", însoțită de un zgomot șuierător la inspir (stridor)

Recunoașterea semnelor de afectare a căilor respiratorii inferioare sau de detresă respiratorie este crucială la copil și impune prezentarea de urgență la medic. Simptomele includ tahipnee (respirație rapidă – număr de respirații pe minut crescut peste limitele normale pentru vârsta copilului) și tiraj – efort respirator vizibil, manifestat prin:

· retracții intercostale sau subcostale – pielea se trage în interior între coaste sau sub ele în timpul inspirației

· bătaia aripioarelor nazale – dilatarea rapidă a nărilor în timpul respirației

· geamătul expirator – un sunet scurt, înalt, emis la sfârșitul expirului

· cianoză – colorarea albastră sau gri a buzelor, unghiilor sau pielii, ce indică oxigenare insuficientă

· alterarea stării generale – somnolență, letargie, lipsa reacției la stimuli sau refuzul total de a bea lichide

Cum se pune diagnosticul corect de infecție respiratorie

Diagnosticul unei infecții respiratorii se stabilește printr-o abordare treptată, care începe cu anamneza și examenul fizic și progresează, dacă este necesar, cu investigații paraclinice.

Prima, și cea mai importantă, etapă a diagnosticului o reprezintă evaluarea clinică, ce permite medicului identificarea și colectarea de informații detaliate despre debutul și evoluția simptomelor (febră, tuse, rinoree, durere în gât, dispnee).

Examenul fizic presupune auscultația plămânilor pentru a identifica raluri sau zgomote patologice (de exemplu, wheezing, crepitante), care orientează diagnosticul către o infecție a căilor respiratorii inferioare (bronșită, pneumonie).

Apoi, pe baza tabloului clinic, medicul face o distincție inițială între:

· viroză simplă (răceală) – debut lent, febră sub 38.5°C sau subfebrilitate, simptome predominant nazale și faringiene

· gripă – debut brusc, febră înaltă (>38,5°C), astenie și mialgii intense, tuse uscată

· infecție bacteriană (de exemplu, angină streptococică, pneumonie) – febră persistentă, stare generală alterată, secreții purulente, semne de afectare pulmonară la auscultație

Investigațiile de laborator și imagistice nu sunt necesare în cazurile ușoare, dar devin importante și medicul le va recomanda pentru stabilirea etiologiei și a severității în cazurile complicate de infecții respiratorii.

Tratamentul pentru infecțiile respiratorii

Tratamentul infecțiilor respiratorii acute este predominant simptomatic, cu excepția cazurilor în care este confirmată sau puternic suspectată o etiologie bacteriană sau virală specifică.

Deoarece peste 90% din infecțiile respiratorii sunt de cauză virală (pentru care antibioticele nu au efect), tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomelor și susținerea organismului prin hidratare și odihnă (esențiale pentru susținerea sistemului imunitar și fluidificarea secrețiilor), controlul febrei și durerii (cu analgezice și antipiretice).

Pentru tuse, dacă este prezentă, se pot administra antitusive (pentru tusea uscată, iritativă, care deranjează somnul) sau expectorante/mucolitice (pentru tusea productivă, ce ajută la eliminarea secrețiilor). În caz de congestie nazală, se pot utiliza decongestionante nazale (în regim limitat de timp) și spălături nazale cu soluții saline pentru a facilita respirația.

Tratamentul care vizează direct agentul cauzal se aplică doar în anumite situații, stabilite de medic.

Antibioticele sunt indicate doar în cazurile de infecții bacteriene confirmate prin teste de laborator sau când există o suspiciune clinică înaltă de suprainfecție bacteriană (de exemplu, pneumonie bacteriană, otită medie bacteriană). Administrarea nejustificată de antibiotice este o practică dăunătoare care duce la rezistență microbiană și ar trebui evitată.

Antiviralele sunt utilizate pentru anumite infecții virale specifice (de exemplu, gripă, COVID-19) și tratamentul trebuie inițiat, de regulă, în primele 48 de ore de la debutul simptomelor, pentru a fi eficient.

Complicații care pot apărea

Infecțiile respiratorii acute, deși adesea considerate afecțiuni banale și autolimitate, dețin un potențial semnificativ de a genera complicații serioase, în special la grupurile vulnerabile (copii mici, vârstnici și persoane cu boli cronice).

Complicațiile pot fi clasificate în funcție de localizarea lor (legate direct de aparatul respirator) sau de impactul sistemic. Gravitatea lor este influențată major de agentul patogen (viral, bacterian) și de starea de sănătate preexistentă a pacientului.

1. Complicații la nivelul căilor respiratorii superioare și organelor adiacente

Otita medie acută reprezintă inflamația urechii medii, apare frecvent la copii, și este rezultată din răspândirea infecției prin trompa lui Eustachio. Este una dintre cele mai comune complicații bacteriene secundare.

Sinuzita acută, o altă complicație, reprezintă inflamația sinusurilor para-nazale, poate fi de cauză virală sau bacteriană și se manifestă prin durere facială și congestie persistentă.

1. Complicații la nivelul căilor respiratorii inferioare

Infecțiile care coboară în tractul respirator inferior sunt cele mai periculoase, cum ar fi pneumonia, bronșita etc.

Un exemplu de astfel de complicație este insuficiența respiratorie acută, care reprezintă un eșec al plămânilor de a menține schimburile gazoase adecvate, și poate necesita oxigenoterapie sau ventilație mecanică.

1. Complicații sistemice (extra-pulmonare)

Anumite complicații pot afecta întregul organism și sunt adesea asociate cu gripa sau infecțiile streptococice:

· agravarea bolilor cronice – infecțiile respiratorii pot decompensa afecțiunile preexistente, cum ar fi diabetul zaharat, insuficiența cardiacă congestivă sau BPOC

· sindromul de detresă respiratorie acută – este o formă severă de insuficiență respiratorie, asociată cu o mortalitate ridicată

· complicații post-streptococice – infecția cu Streptococcus pyogenes poate duce, la câteva săptămâni după amigdalită, la complicații autoimune grave, precum febra reumatică acută (ce afectează inima și articulațiile) sau glomerulonefrita acută poststreptococică (afectare renală)

· miocardita/encefalita – în cazuri rare, virusurile respiratorii pot invada direct miocardul (mușchiul inimii) sau sistemul nervos central, provocând inflamații severe

Măsuri de prevenție

Prevenirea este cea mai eficientă metodă de combatere a complicațiilor, bazându-se pe o combinație de igienă personală, sănătate publică și imunizare.

Vaccinarea antigripală reprezintă cea mai eficientă măsură de prevenire a gripei și a complicațiilor sale (pneumonia, spitalizarea, decesul). Este recomandată anual, în special persoanelor din grupele de risc (vârstnici, gravide, persoane cu boli cronice, personal medical).

Vaccinarea anti-pneumococică este recomandată persoanelor în vârstă și celor cu afecțiuni care le predispun la pneumonie bacteriană, deoarece oferă protecție împotriva uneia dintre cele mai frecvente suprainfecții.

Igiena reprezintă a doua cea mai importantă măsură pentru prevenția infecțiilor respiratorii. Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea de dezinfectanți pe bază de alcool sunt esențiale, deoarece majoritatea virusurilor se transmit prin contact. Acoperirea gurii și nasului cu pliul cotului sau cu un șervețel de unică folosință (care trebuie aruncat imediat) previne răspândirea picăturilor respiratorii în aer. În perioadele de vârf epidemiologic, trebuie evitat contactul apropiat cu persoanele bolnave.

Nu în ultimul rând, se recomandă a fi luate măsuri de sănătate publică și stil de viață:

· ventilarea spațiilor – aerisirea regulată a încăperilor reduce concentrația de aerosoli virali

· izolarea la domiciliu în caz de boală – persoanele care prezintă simptome de boală respiratorie ar trebui să rămână acasă pentru a preveni răspândirea infecției în comunitate sau la locul de muncă

· întărirea imunității – un stil de viață sănătos, bazat pe o dietă echilibrată, exerciții fizice regulate și un somn adecvat, susține capacitatea naturală a organismului de a lupta împotriva infecțiilor

· oprirea fumatului – fumatul dăunează epiteliului respirator și compromite mecanismele de apărare pulmonară, crescând riscul de infecții severe

Așadar, deși multe infecții respiratorii se rezolvă fără probleme, riscul de complicații – de la otită, la insuficiența respiratorie acută – este real și necesită o vigilență medicală sporită, mai ales pentru grupele vulnerabile. Strategia de prevenție, bazată pe vaccinare și măsuri simple de igienă, rămâne cea mai sigură cale de a menține controlul asupra acestei neplăceri sezoniere.