Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Pimen va fi înmormântat vineri, cu participarea credincioșilor

ÎPS Pimen va fi înmormântat vineri, cu participarea credincioșilor

Reprezentanții Patriarhiei Române au anunțat că ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va fi înmormântat vineri. La slujbă vor putea participa și credincioșii care doresc să îi aducă un ultim omagiu arhiepiscopului.

Update ora 19:00

Reprezentanții Patriarhiei Române au anunțat că slujba de înmormântare a IPS Pimen va avea loc vineri, începând cu ora 11, la biserica Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.

Știrea inițială

„Decizia legată de slujba de înmormântare este luată la nivelul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în dialog cu instituțiile medicale.

Slujba de înmormântare va fi oficiată în catedrala ortodoxă din Suceva, în biserica Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, unde a trăit arhiepiscopul Pimen in ultimii 29 de ani. Ulterior, va fi transportat la mănăstirea Sihăstria Putnei.

Oamenii vor avea acces in curtea mănăstirii, firește cu păstrarea distanței sanitare despre care vorbim atât de mult. Nu avem dileme foarte mari în privința datei de înmormântare - va fi fie mâine, fie poimâine.”, a anunțat Bănescu, la Antena 3.

Subiecte în articol: ÎPS Pimen
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi