Antena 3 CNN Sport JO2016 Jocurile Olimpice 2016: Cifrele Jocurilor Olimpice din 2012

Jocurile Olimpice 2016: Cifrele Jocurilor Olimpice din 2012

Jocurile Olimpice de vară din anul 2012, cunoscute și sub denumirea de Jocurile celei de-a XXX-a Olimpiade, s-au desfășurat, la Londra, între 27 iulie și 12 august. Au participat 10.768 atleți, dintre care 4.776 femei, din 204 țări. Londra a fost preferată în detrimentul orașelor Moscova, New York, Madrid și Paris, devenind primul și singurul oraș din lume care a găzduit trei ediții ale Jocurilor Olimpice, pe lângă cele din 1908 și 1948, transmite Agerpres.

Ceremonia de deschidere, regizată de Daniel Boyle, a avut loc pe Stadionul Olimpic, iar Jocurile au fost declarate oficial deschise de către însăși Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Stadionul Olimpic din Londra a fost elementul central al Jocurilor Olimpice de vară din 2012 și al Jocurilor Paralimpice de vară din 2012. Stadionul se află în Lane Marshgate, în districtul londonez Stratford. Are o capacitate de aproximativ 80.000 de locuri, fiind, pe durata Jocurilor Olimpice de Vară din 2012, al treilea stadion ca mărime din Marea Britanie, după Wembley și Stadionul Twickenham.

Proiectul arhitectural al construcției a fost lansat la 7 noiembrie 2007 de către firma Populous. Pregătirea terenului pentru stadion a început la mijlocul anului 2007, iar construcția a început oficial la 22 mai 2008 și s-a terminat la 29 martie 2011. Stadionul Olimpic va găzdui și Campionatul Mondial de Atletism din 2017. 

Arabia Saudită, Qatar și Brunei au inclus în loturile olimpice, în premieră, femei. Tot în premieră, boxul feminin a fost recunoscut ca disciplină olimpică, ceea ce a contribuit la stabilirea unui nou record olimpic: în 2012 s-a desfășurat prima Olimpiadă la care fiecare sport a avut competitori de ambele sexe.

Olimpiada de la Londra a fost ultima desfășurată în timpului mandatului de președinte al Comitetului Olimpic Internațional al belgianului Jacques Rogge.

La Olimpiada din 2012 au fost spulberate 32 de recorduri mondiale, în opt sporturi. Cele mai multe, în număr de opt, au fost la probele de înot. Atleții din Marea Britanie, China și USA au stabilit cele mai multe recorduri, fiecare cu câte cinci recorduri mondiale.

Jocurile Olimpice de la Londra au însemnat, printre altele, încoronarea înotătorului american Michael Phelps cu titlul de cel mai medaliat atlet olimpic din istorie, cu 22 de reușite, dintre care 18 de aur. Kenyanul Ezekiel Kemboi a câștigat medalia de aur la 3.000 m obstacole, în fața francezului Mahiedine Mekhissi. Usain Bolt, cel mai rapid om de pe planetă, a devenit primul om care câștigă probele de 100, 200 și 4x100 m la două ediții de Jocuri Olimpice consecutive. 

Delegația Statelor Unite ale Americii a ocupat primul loc în ierarhia finală pe medalii, cu 46 de aur, 29 de argint și 29 de bronz, urmată de China, 38-27-22, Marea Britanie, 29-17-19, etc. La JO 2012 au participat 10.800 de sportivi din partea a 204 comitete olimpice naționale. 

România a ocupat locul 27 în clasamentul final pe medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, cu nouă medalii, dintre care: două de aur (Alin Moldoveanu — pușcă aer comprimat 10 m, Sandra Izbașa — gimnastică, sărituri), cinci de argint (Alina Dumitru — judo, cat. 48 kg, Corina Căprioriu — judo, cat. 57 kg, Roxana Cocoș — haltere, cat. 69 kg, echipa masculină de sabie, Cătălina Ponor — gimnastică, sol) și două de bronz (echipa feminină de gimnastică, Răzvan Martin — haltere, cat. 69 kg). Țara noastră a participat cu o echipă de 105 sportivi.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!