Antena 3 CNN Actualitate Jurnalistul Ion Cristoiu prezintă studioul de televiziune pe care și l-a făcut acasă

Jurnalistul Ion Cristoiu prezintă studioul de televiziune pe care și l-a făcut acasă

Pandemia de coronavirus ne-a obligat să ne schimbăm stilul de viață și să ne adaptăm izolării. În aceeași situație se află și jurnalistul Ion Cristoiu, care și-a transformat o parte a locuinței sale într-un studio de televiziune.

Jurnalistul a prezentat, în exclusivitate la Antena 3, cum arată locul în care lucrează. "Am acasă o televiziune, un studio de cameră. Acesta e și biroul meu de lucru. Am două reflectoare. Am două monitoare, am o cameră de luat vederi. Eu mă îmbrac ca de studio, stau în costum", a explicat jurnalistul.

Ion Cristoiu a mărturisit că nu s-a plictisit în izolare și chiar ar fi vrut să se mai prelungească. "La începutul pandemiei, am dat și sfaturi și pot să mai dau. Trebuie să tratezi acest stat obligatoriu în casă ca și cum ai vrea tu să stai în casă".

Scriitorul a spus că are și un angajat care se ocupă de transmisiunile live pe care le face din studioul de acasă. "Misiunea lui cea mai importantă este să vorbească cu interlocutorul și să-l întrebe dacă are aplicația Zoom. Sunt deja la aproape 50 de interlocutori. În fiecare zi am făcut transmisiuni, de la ora 6 la 7 în direct".

Jurnalistul Ion Cristoiu prezintă studioul de televiziune pe care și l-a făcut acasă

Subiecte în articol: Ion Cristoiu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă