Antena 3 CNN Externe Justiția americană ordonă administrației Trump să nu șteargă mesajele trimise pe aplicația Signal

Justiția americană ordonă administrației Trump să nu șteargă mesajele trimise pe aplicația Signal

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 07:55 28 Mar 2025 Modificat la 09:18 28 Mar 2025
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Getty Images

Un judecător federal a ordonat, joi, administraţiei Trump să „păstreze” mesajele schimbate între oficialii americani de rang înalt într-un grup al aplicaţiei Signal unde vorbeau despre viitoarele lovituri împotriva rebelilor Houthi în Yemen şi unde a fost adăugat, accidental, un jurnalist, relatează AFP, citată de Agerpres.

Sesizat de ONG-ul American Oversight, care militează pentru o mai mare transparenţă în afacerile publice şi care acuză administraţia Trump că a încălcat legislaţia privind comunicaţiile oficiale folosind Signal, judecătorul James Boasberg a ordonat păstrarea tuturor mesajelor schimbate pe acest grup între 11 şi 15 martie.

Datele de contact private ale unor consilieri de vârf ai lui Donald Trump în domeniul securităţii sunt accesibile pe internet, a transmis, miercuri, revista germană Der Spiegel, în plină polemică legată de dezvăluirea accidentală a unui plan de lovituri împotriva rebelilor Houthi din Yemen. Revista germană a scris că a făcut căutări care i-au permis să ajungă la numere de telefon mobil, adrese de e-mail şi, în unele cazuri, parole ale unor oficiali americani.

Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Mike Waltz, l-a invitat din greşeală pe redactorul şef al revistei The Atlantic, Jeffrey Goldberg, la un grup de discuţii pe Signal dedicat atacurilor americane împotriva rebelilor Houthi şi incluzând cei mai importanți decidenți din administrația americană - inclusiv secretarul de stat Marco Rubio, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, sau vicepreședintele JD Vance.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole