Prim-ministrul britanic Keir Starmer declară că forța de descurajare nucleară a Regatului Unit obligă țara sa să aibă relații bune cu Statele Unite, relatează CNN.
„Este în interesul nostru național să continuăm să colaborăm cu americanii când vine vorba de apărare, securitate și informații”, a declarat luni Starmer luni.
El a răspuns astfel după ce a fost întrebat de jurnaliști dacă amenințările președintelui american Donald Trump de a dobândi Groenlanda pentru Statele Unite ar putea provoca o ruptură fundamentală în relațiile dintre SUA și Marea Britanie, dar și în relația americanilor cu alți membri NATO.
„Descurajarea nucleară a Marii Britanii este arma noastră principală atunci când vine vorba de asigurarea siguranței tuturor în Regatul Unit, iar aceasta este principala mea îndatorire”, a detaliat prim-ministrul.
„Realitatea ne cere să avem o relație bună cu Statele Unite. Dar asta nu înseamnă să ne prefacem că nu avem diferențe (de opinie)”, a continuat el.
Potrivit șefului guvernului de la Londra, „nu este corect ca Marea Britanie să aleagă între SUA și Europa”, deoarece rămâne aliată ambelor părți.
Marea Britanie depinde de SUA pentru mentenanța și funcționalitatea armelor sale nucleare
În primele luni ale anului trecut, amenințarea lui Donald Trump că ar putea retrage SUA din NATO a stârnit un val de temeri în Marea Britanie.
Țara era deja preocupată de viitorul rachetelor nucleare Trident, iar perspectiva ca Londra să piardă sprijinul Washingtonului pe acest palier a amplificat dezbaterea existentă.
Rachetele Trident sunt vehicule balistice cu încărcătură nucleară, lansate de pe submarine britanice.
Programul de întreținere a acestui sistem de descurajare costă trei miliarde de lire sterline pe an.
Eficiența programului a fost pusă sub un mare semn de întrebare după un al doilea test de lansare eșuat, desfășurat în 2024.
La momentul respectiv, biroul premierului Keir Starmer a încercat să calmeze îngrijorările, după ce personalități diplomatice, inclusiv fostul ambasador britanic în SUA, Sir David Manning, au lansat scenariul unei încetări a cooperării nucleare anglo-americane.
„Descurajarea nucleară a Regatului Unit este complet independentă din punct de vedere operațional”, a spus un purtător de cuvânt al prim-ministrului, care a insistat că Starmer vede în continuare SUA ca pe un aliat de încredere.
Expert: Toată infrastructura legată de rachetele Trident și rachetele în sine sunt furnizate de SUA
„Marii Britanii îi place să spună că postura sa nucleară este independentă, dar, desigur, nu este deloc așa.
S-ar putea ca Marea Britanie să poată lansa arme independent de SUA, dar dincolo de asta, întreaga infrastructură care acoperă compartimentele de rachete de pe submarine, rachetele în sine, toate sunt furnizate de americani”, a explicat Hans Kristensen, care monitorizează statutul forțelor nucleare pentru Federation of American Scientists, un think tank american.
Analiștii din domeniul Apărării subliniază necesitatea de a planifica în vederea perspectivei în care relația transatlantică se fracturează, adică inclusiv pentru cazul concret în care SUA refuză să ofere rachete Regatului Unit.
Dezvoltarea unui înlocuitor pentru sistemul Trident sau adaptarea acestuia pentru a fi utilizat fără asistența SUA ar fi extrem de complicată și costisitoare, afirmă, la rândul său, dr. Marion Messmer, cercetător principal la Chatham House și expert în politica privind armele nucleare.
Printre alternativele explorate s-ar număra căutarea unor modalități prin care Marea Britanie să lanseze arme nucleare din aer, mai degrabă decât pe mare.
„Nu ar fi posibil să fie luate focoasele pe care Marea Britanie le folosește pentru lansările de pe submarine, pentru a fi adaptate la o lansare aeriană. Foarte probabil, ar trebui dezvoltat un focos complet nou. Asta ar implica noi facilități de asamblare și forța de muncă corespunzătoare, dar ar putea fi o investiție valoroasă pentru Marea Britanie”, a arătat ea.
"Ați putea lua în calcul că Franța - cel mai evident competitor cu care Marea Britanie ar putea lucra - are un vehicul de lansare similar cu Trident, care ar putea fi ușor adaptat. Însă e nevoie ca guvernul francez și complexul nuclear francez să fie dispuși să împărtășească aceste proiecte cu Marea Britanie”, a conchis dr. Messmer.