Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: Aștept ca Poliția să explice cum l-a pierdut pe Sebastian Ghiță

Klaus Iohannis: Aștept ca Poliția să explice cum l-a pierdut pe Sebastian Ghiță

Președintele Klaus Iohannis arată cu degetul Poliția în cazul dispariției lui Sebastian Ghiță.

"Aştept ca Poliţia să explice cum l-a pierdut pe Sebastian Ghiţă şi de ce nu-l găseşte. Dacă îl găsesc, bravo lor! Dacă nu, să iasă şi să explice de ce nu-l găsesc. Dacă nici asta nu pot face, atunci cu ce se ocupă?", a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a susţinut că în această chestiune legată de Sebastian Ghiţă responsabilitatea nu trebuie disparată, punctând că acesta este un "infractor fugar". El a precizat şi că SRI se ocupă de securitatea naţională.

Preşedintele Iohannis a menţionat că nu a cerut în mod special informaţii de la instituţiile abilitate cu privire la Sebastian Ghiţă.

Şeful statului se află într-o vizită oficială de două zile la Strasbourg.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Sebastian Ghita SRI Politie Klaus Iohannis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile