Antena 3 CNN Life Travel Leul înaripat din Piaţa San Marco, simbolul Veneției, ar fi un „zhenmushou” made in China. Descoperirea-surpriză a cercetătorilor

Leul înaripat din Piaţa San Marco, simbolul Veneției, ar fi un „zhenmushou” made in China. Descoperirea-surpriză a cercetătorilor

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 12:21 04 Sep 2025 Modificat la 12:21 04 Sep 2025
Statuia cu leul înaripat din Veneţia tronează în Piaţa San Marco. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Ar putea fi leul înaripat din Veneţia, care tronează în Piaţa San Marco, un obiect adus din China? Aceasta este ipoteza avansată de o echipă de cercetători italieni într-un studiu publicat joi în prestigioasa revistă Antiquity, potrivit Agerpres. Ei au analizat izotopii de plumb și au avut parte de o surpriză.

Simbol al Oraşului Dogilor, această sculptură din bronz, admirată în fiecare an de milioane de vizitatori şi plasată în vârful uneia dintre cele două coloane care mărginesc laguna italiană, rămâne o enigmă.

Stilul său nu corespunde convenţiilor locale ale epocii, iar sculptura a avut în mod evident o primă viaţă înainte de a fi instalată în Piaţa San Marco: primele sale aripi erau diferite, urechile i-au fost scurtate, iar capul era odinioară împodobit cu coarne.

„Nu ştim când a ajuns la Veneţia, unde a fost refăcută, cine a realizat-o şi nici când a fost ridicată pe coloana unde se află şi astăzi”, a explicat într-un comunicat Massimo Vidale, profesor la Universitatea din Padova şi coautor al studiului.

Surpriză pentru oamenii de ştiinţă italieni care au analizat izotopii de plumb

Statuia este menţionată într-un singur document istoric datat din 14 mai 1293, când aceasta era deja deteriorată şi trebuia reparată. Coloana de granit violet pe care tronează leul ar fi ajuns la Veneţia puţin înainte de anul 1261.

Pentru a elucida misterul, oamenii de ştiinţă italieni au analizat izotopii de plumb. În arheologie, aceştia sunt utilizaţi ca markeri geochimici, permiţând corelarea metalelor analizate cu zăcământul de minerale din care provin.

Surpriză: minereul de cupru utilizat la fabricarea statuii a fost extras din zone aflate de-a lungul cursului inferior al fluviului Yangtze, în China.

Zona identificată se află mult mai la est decât cele din ipotezele formulate până în prezent cu privire la originea statuii: o turnătorie veneţiană din secolul al XII-lea, regiunea Anatolia şi nordul Siriei în perioada elenistică (323 î.Hr. - 30 î.Hr.).

Leul ar fi de fapt un „zhenmushou”

Potrivit autorilor noii cercetări ştiinţifice, ar putea fi vorba, de fapt, despre o reasamblare a unui „zhenmushou”, un ”„paznic de mormânt”, din timpul dinastiei Tang (618 d.Hr. - 907 d.Hr.). Aceste personaje mitologice sunt reprezentate sub forma unor creaturi cu „boturi leonine”, „coame flamboaiante”, „coarne şi aripi ridicate şi ataşate” de umeri şi „urechi ascuţite şi ridicate”, au explicat autorii studiului.

Deşi sunt realizaţi din materiale diferite, acei „zhenmushou” care au supravieţuit până în zilele noastre prezintă similitudini stilistice cu leul veneţian, în special botul bombat, poziţia laterală a urechilor şi pliul pronunţat al frunţii.

Însă cum a ajuns leul la Veneţia? Poate în bagajele lui Niccolo şi Maffeo Polo, tatăl, respectiv unchiul lui Marco Polo, sugerează autorii studiului.

În jurul anului 1265, aceşti negustori ambulanţi frecventau curtea împăratului mongol Kubilai Han din Khanbalik, actualul Beijing.

Ei ar fi putut găsi acolo o sculptură demontată din timpul dinastiei Tang şi ar fi avut ideea "îndrăzneaţă" de a o trimite la Veneţia pentru a fi transformată, au sugerat cercetătorii italieni.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole