Antena 3 CNN Actualitate Lovitură pentru România din partea Germaniei

Lovitură pentru România din partea Germaniei

<1 minut de citit Publicat la 13:43 15 Feb 2018 Modificat la 13:43 15 Feb 2018
foto: Pixabay.com

Ministrul de Finanţe din landul Bavaria, Markus Soeder, a respins miercuri orice proiect de expansiune a zonei euro care să includă România şi Bulgaria, şi a afirmat că partidul său conservator, Uniunea Creştin-Socială (CSU), se opune eurobondurilor şi creării unui post de ministru european de Finanţe, transmite Reuters.

Cu discursul său, Soeder a primit aplauze de la cei 4.000 de participanţi la o adunare politică prilejuită de 'Miercurea Cenuşii', prima zi de miercuri din postul Paştelui. De asemenea, oficialul a afirmat că CSU a avertizat în urmă cu câţiva ani împotriva aderării Greciei la zona euro.

'Nu vrem o altă dezbatere şi mai multe tertipuri. Nu vrem o expansiune a zonei euro care să includă ţări ca Bulgaria şi România. Suntem împotriva eurobondurilor şi creării unui post de ministru european de Finanţe', a declarat Soeder.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole