Antena 3 CNN Actualitate "M-am aşezat pe canapea şi i-am spus mamei, cu voce sfârşită, că mă doare rău de tot capul. Îmi mai aduc aminte că a venit să vadă dacă n-am febră şi mi-a spus să merg să beau o cană cu apă, poate o să-mi treacă"

"M-am aşezat pe canapea şi i-am spus mamei, cu voce sfârşită, că mă doare rău de tot capul. Îmi mai aduc aminte că a venit să vadă dacă n-am febră şi mi-a spus să merg să beau o cană cu apă, poate o să-mi treacă"

O fostă bolnavă de meningită își povestește calvarul prin care a trecut în copilărie.

"La început era o durere în spatele urechii, apoi durerea s-a extins şi am ajuns să simt cum întreaga mea scăfârlie e cuprinsă de zeci de impulsuri intense, iar privirea să mi se înceţoşeze, aşa cu mi se întâmplase în vara anterioară când pălăria de soare a maică-mii îmi tot cădea peste ochi, dar nici n-aveam voie să o dau jos, de teama insolaţiei. M-am aşezat pe canapea şi i-am spus mamei, cu voce sfârşită, că mă doare rău de tot capul. Îmi mai aduc aminte că a venit să vadă dacă n-am febră şi mi-a spus să merg să beau o cană cu apă, poate o să-mi treacă. N-am putut să mă mai ridic din pat din pricina unui chin de neimaginat şi tot ce mai ştiu legat de acel moment este că am ajuns din braţele tatălui în maşina salvării, că plângeam mult şi că nimeni nu ştia ce am", scrie Raluca Dumitrică, pe totuldespremame.ro.

O elevă de la liceu bucureștean a încetat din viață săptămâna trecută din cauza meningitei.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vlad Pascu, la judecătoria Mangalia, termen cu un nou judecător