Într-un colț liniștit din Texas, o adolescentă numită Esther își întreba într-o zi mama adoptivă: „Mamă, sunt eu geamăna pierdută din China?”. Întrebarea avea să dezvăluie o poveste tulburătoare, care începe cu un secret dureros din China anilor 2000 și se termină cu o regăsire miraculoasă între două surori despărțite de o politică de stat, scrie The Guardian.
Despărțite cu forța, sub ochii părinților
În anul 2000, în provincia Hunan din China, familia Tan – țărani simpli care trăiau într-un sat modest – a adus pe lume două fetițe gemene: Shuangjie și Fangfang. Era o vreme în care politica unui singur copil domina viețile familiilor din China, iar autoritățile nu ezitau să recurgă la măsuri extreme pentru a o impune.
Temându-se că vor fi sancționați, părinții au luat o decizie dureroasă: au ascuns una dintre fetițe, Fangfang, la o mătușă. Dar ascunzătoarea a fost descoperită. Funcționarii de la Biroul de Planificare Familială au venit într-o zi, au smuls copilul din brațele mătușii și, conform documentelor oficiale, au declarat-o „abandonată la o fabrică de bambus”.
Fangfang a fost trimisă într-un orfelinat și, la doar 20 de luni, a fost adoptată de o familie din SUA – soții Marsha și Al din Texas. Au numit-o Esther și au crescut-o cu dragoste, fără să știe că în China, o soră geamănă o căuta.
Un articol care a schimbat totul
În 2009, Marsha a citit întâmplător un articol pe internet: era povestea unei fete din China, Shuangjie, care își căuta sora geamănă, pierdută în mod misterios. Articolul menționa orașul, data nașterii și chiar un detaliu fizic – un semn pe ureche. Marsha a simțit cum i se strânge inima. Totul se potrivea cu Esther.
„Am simțit cum mi se face stomacul ghem. Era imposibil să fie doar o coincidență”, povestește Marsha. A început o cercetare discretă, copleșită de teamă. „Cum să-i spun fiicei mele că viața ei întreagă e legată de o rană veche și de o mare nedreptate?”
Esther a aflat între timp și, la 16 ani, și-a făcut curaj să întrebe: „Mamă, sunt eu geamăna pierdută?” – întrebarea care a spart tăcerea și a deschis calea către adevăr.
Un mesaj scris de mână care a traversat continente
Cu inima bătându-i cu putere, Esther a scris o scrisoare de mână pentru sora ei necunoscută. Prin intermediul unui jurnalist chinez, mesajul a ajuns la Shuangjie, acum o adolescentă care făcea un stagiu la o grădiniță din Changsha.
„Când am primit scrisoarea, mâinile îmi tremurau. N-am îndrăznit să o citesc imediat”, a spus Shuangjie într-un interviu. „Era ca și cum o parte din mine, pe care nu am cunoscut-o niciodată, se întorcea brusc la viață.”
Scrisoarea conținea detalii personale, amintiri de familie și o întrebare esențială: „Îți amintești când ne plăcea să stăm împreună la umbra copacului de lângă casă?” Era imposibil ca cineva din afara familiei să știe acel detaliu.
Regăsirea
Cele două surori s-au întâlnit în sfârșit, online, într-un apel video plin de lacrimi. „Ne-am privit și am știut instantaneu. Eram oglinda una alteia”, spune Esther. „Aveam aceleași gesturi, același zâmbet, același mod de a ne freca ochii când suntem obosite.”
„Am plâns o oră întreagă fără să putem vorbi”, a spus Shuangjie. „Nu știam dacă să fiu fericită sau furioasă. Ani din viața noastră ne-au fost furați.”
Părinții biologici au fost și ei copleșiți de emoție. „Ne-am simțit neputincioși. Nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem să ne dăm copilul. A fost luată cu forța. Am crezut că nu o vom mai vedea niciodată”, a spus mama lor, în lacrimi.
O rană colectivă, o regăsire personală
Povestea celor două surori nu este un caz izolat. În timpul politicii copilului unic, mii de copii chinezi au fost luați cu forța de autorități și dați spre adopție, uneori în străinătate, pe baza unor documente falsificate. Mulți părinți din China trăiesc cu durerea despărțirii și cu speranța că, într-o zi, vor primi o scrisoare. Ca aceasta.
Esther și Shuangjie speră să se întâlnească în persoană în curând. „Am pierdut 15 ani, dar nu vom mai pierde niciunul de acum înainte”, spune Esther.
„Vreau să recuperez timpul pierdut. Să stăm împreună pe canapea, să mâncăm înghețată și să ne uităm la seriale proaste – lucruri simple, dar care pentru noi înseamnă totul”, adaugă Shuangjie.