Varianta simplă şi fără bătăi de cap pe care o folosesc tot mai mulţi români când trebuie să ofere un cadou apropiaţilor
Publicat acum 7 ore si 36 minute
wknd Rețelele sociale nu sunt doar platforme de divertisment, ci mecanisme complexe care exploatează nevoia de validare a adolescenților și subminează sănătatea mintală. Într-un interviu exclusiv pentru Antena 3.ro, Emilian Mihailov, conferențiar universitar la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București și director al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată din cadrul aceleiași instituții, explică de ce România riscă un „cocktail molotov” social din cauza lipsei monitorizării și de ce restricționarea accesului la social media până la 16 sau 18 ani ar putea fi, în contextul actual, o soluție necesară.
Răspunsul stă în „mixul toxic” dintre algoritmi agresivi și un sistem de educație digitală aproape inexistent în țara noastră. În același interviu, el demontează mitul adolescenților „transformați în monstruleți” peste noapte și explică de ce, acum, statul român trebuie să aleagă între reglementarea giganților tech și ignorarea unei crize profunde de sănătate mintală. Emilian Mihailov mai precizează că, în momentul de față, în țara noastră se desfășoară un studiu unic despre modul în care copiii și adolescenții români sunt afectați de ceea ce văd pe Tiktok, Instagram și alte rețele sociale.
Reporter: Ce vreți să aflați din studiul pe care îl coordonați în această perioadă?
Emilian Mihailov: Studiul pe care îl coordonăm aici, în România, face parte dintr-un studiu global. Astfel de studii se fac în foarte multe țări, iar obiectivul este de a afla, dincolo de diferențele culturale, care sunt efectele utilizării rețelelor de socializare (Instagram, TikTok, Facebook, YouTube) asupra a trei dimensiuni.
Prima dimensiune este cea a stării de bine – în engleză este „well-being”. Noi, în română, putem să traducem prin „stare de bine”. Deci, care sunt efectele asupra stării de bine a indivizilor, cu precizarea că din ce în ce mai multă atenție se acordă problemelor de sănătate mintală la care aceste rețele de socializare ar contribui.
A doua dimensiune se referă la subminarea motivației indivizilor de a face lucruri; adică se dezvoltă tot felul de dependențe care subminează proiectele personale ale oamenilor.
A treia dimensiune este cea a învățării: cum anume rețelele de socializare influențează în mod negativ capacitatea adolescenților și a adulților de a învăța noi lucruri, de a se concentra și de a reuși să ducă la bun sfârșit sarcini complexe. Noi sperăm – și deja avem din ce în ce mai multe rezultate care indică această direcție – să demonstrăm că există niște efecte negative asupra sănătății mintale, asupra capacității de a fi motivat și asupra capacității de a învăța noi lucruri și de a rezolva probleme complexe. Este vorba despre a reuși să-ți menții concentrarea un timp îndelungat pentru a rezolva sarcini complexe.
În România, studiul este coordonat de Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. La nivel global, acesta este coordonat de New York University.
Legătura dintre nevoia de validare și fapte oribile comise de adolescenți
Reporter: Ce îi face pe adolescenți „să se transforme”? Cum pot alimenta rețelele sociale comportamentele copiilor?
Emilian Mihailov: Eu nu simpatizez cu această explicație, conform căreia avem de-a face cu niște adolescenți care sunt foarte cuminți și foarte la locul lor, iar dintr-odată utilizarea social media îi transformă în niște mici monstruleți.
Lucrurile sunt mai complicate. În primul rând, pentru că tinerii și adolescenții sunt ființe foarte complexe. Ei sunt în curs de dezvoltare, în curs de creare a unei identități, și intră în contact cu niște rețele de socializare care exploatează foarte mult nevoia lor de apartenență și de validare. Nu sunt transformați dintr-odată în ființe rele, ci li se accentuează niște apetențe pe care deja le au la această vârstă. Repet, pentru adolescenți este foarte importantă nevoia de apartenență și de validare într-un grup.
Toate aplicațiile și conținutul pe care îl vedem pe social media încearcă să exploateze această dorință a tinerilor de a se da „mari” și de a fi validați în fața unui grup.
Aș caracteriza mecanismele de social media mai degrabă ca fiind mecanisme care accentuează foarte mult niște apetențe periculoase pe care noi deja le avem.
Când nici părinții nu au educație digitală
Trebuie să ne gândim și la contextul social în care au fost crescuți acei copii. Una este să utilizezi social media ca adolescent când ai un mediu familial care te susține și care îți explică cum stau lucrurile cu aceste tehnologii. Atunci are loc o educație digitală care te împuternicește să controlezi, într-o oarecare măsură, tehnologiile de social media.
Și alta este să crești într-un mediu defavorizat, în care nimeni nu te învață nimic despre cum funcționează social media; ești manipulat și ți se induce foarte mult dorința de a brava, de a produce conținut care să placă celorlalți copii din comunitatea ta, de a te lăuda și de a arăta cât de extravagant ești. Mai degrabă văd această influență ca fiind una perversă.
Lipsa educației digitale, „gazul turnat peste foc”
Reporter: Este, practic, gazul pe care-l turnăm peste foc.
Emilian Mihailov: Putem spune că este „gaz pe foc”. Dar trebuie să înțelegem care este focul: focul este lipsa educației digitale și lipsa monitorizării. Copiii din medii defavorizate au acces necontrolat la social media și, într-adevăr, de aici nu poate ieși decât un „cocktail molotov” social.
Reporter: Și asta se întâmplă pentru că nici părinții lor nu au educație digitală?
Emilian Mihailov: Tocmai. Este vorba despre un mix de factori care se amestecă în acest context. Social media este un „game changer”, adică o tehnologie care schimbă chiar regulile jocului. Nu doar că influențează jocul, dar schimbă regulile într-o manieră semnificativă. Gândiți-vă ce putere extraordinară are de a manipula emoțiile sociale ale adolescenților. Aici este cheia; este o tehnologie cu care nu ne putem juca. Ea trebuie monitorizată, mai ales în rândul adolescenților.
Ce poate face statul român?
Reporter: Și cum poate statul român să facă ceva în direcția aceasta? Cum se poate „lua la trântă” cu marile platforme sociale, într-un fel care să îi ajute pe adolescenții români?
Emilian Mihailov: Aș sugera două direcții. Prima este aceea de a ne concentra pe tehnologie ca atare. Acestea sunt tehnologii de socializare, de construire a unei reputații, dar de cele mai multe ori se ajunge la construirea unei reputații într-un mod toxic.
Noi trebuie să controlăm accesul adolescenților la aceste tehnologii care nu sunt construite pentru binele tinerilor. Designul lor este făcut pe considerente economice, pentru a maximiza timpul petrecut pe platformă, indiferent dacă utilizatorul este adult sau minor. Algoritmii din spatele acestor tehnologii sunt făcuți pentru a ne capta cât mai mult atenția.
Interzicere sau alte soluții?
Dacă acesta este principiul, atunci noi, ca stat, avem un interes public de a monitoriza astfel de mecanisme digitale. O propunere care se discută din ce în ce mai mult în Europa – și avem din ce în ce mai multe dovezi că există efecte negative asupra adolescenților – este restricționarea accesului. Sunt mai multe propuneri: unele până la 16 ani, altele până la 18 ani.
A doua direcție este oferirea de alternative de socializare tinerilor, mai ales în mediile defavorizate, pentru că aceștia se trezesc izolați. Comunitățile lor sunt izolate, iar singurele oportunități de socializare rămân aceste telefoane smart, care au tot felul de aplicații pe ele.
În schimb, nu li se oferă ocazia de a socializa față în față, de a face voluntariat sau de a se întâlni în contexte culturale. Nu trebuie să-i uităm pe acești adolescenți, pentru că ei au o nevoie enormă de a se integra și de a fi validați.
O Românie care nu investește în cercetare
Reporter: Cine ar putea, în România, să se ocupe de reglementarea rețelelor sociale?
Emilian Mihailov: În România, ar trebui să se constituie un grup de lucru cu cercetători care lucrează pe aceste teme. Să știți că în România există o comunitate științifică semnificativă care ar avea un cuvânt greu de spus. Aceștia ar trebui invitați la discuții pentru ca oamenii să conștientizeze problema. Noi, în România, încă nu suntem la nivelul conștientizării problemei.
La noi există obiceiul ca, atunci când apare un scandal, să luăm repede o decizie legislativă ca să pară că facem ceva; nu așa se rezolvă problema. Trebuie să avem discuții publice, iar în urma procesului de conștientizare să vedem care sunt cele mai bune soluții legislative.
Reporter: Dumneavoastră, personal, sunteți pentru interzicerea accesului la rețelele sociale până la o anumită vârstă sau pentru căutarea altor soluții?
Emilian Mihailov: În momentul actual, în România, eu sunt mai mult pentru interzicerea accesului decât pentru lăsarea accesului nestingherit la aceste tehnologii și vă explic și de ce.
Într-o altă țară, unde educația digitală a populației este mai bună, ai putea avea încredere că, în foarte multe medii, părinții își educă și monitorizează copiii. În România însă, educația digitală nu este încă la standardul necesar. Cred că ar trebui să începem cu o propunere la nivel național și, treptat, să atingem gradul de educație digitală dorit.
Eu nu sugerez să luăm imediat o decizie legislativă. Acum, din cauza cazurilor tragice, imaginea adolescenților este una extrem de negativă, iar capcana cea mai mare este să nu-i ascultăm și să nu le înțelegem lumea. Trebuie să depunem un efort colectiv pentru a empatiza cu acești tineri.
Un alt lucru important: vorbim despre adolescenți, dar este un fenomen foarte răspândit ca părinții să ofere gadgeturi copiilor încă de la vârsta de 2 ani, creând aceste dependențe. Trebuie să vorbim despre accesul nou-născuților la tehnologie, nu doar despre vârsta de 13-14 ani. Este vorba despre accesul nemonitorizat. Instituțiile de educație ar trebui să ofere recomandări publice părinților despre accesul celor mici la astfel de tehnologii.
În România sunt oameni foarte capabili care fac cercetare la nivel european și global, dar sistemul educației și al cercetării este extrem de subfinanțat. Avem nevoie de investiții în cercetare pentru a putea produce cunoaștere relevantă.
Cum putem afla dacă există efecte negative asupra adolescenților din România dacă nu cercetăm problema? E studiul pe care îl coordonez eu și abia a început, dar nu este suficient un singur studiu. Uitați-vă la diferența dintre finanțarea cercetării în România și media europeană și întrebați-vă cum o să cercetăm noi aceste probleme.