Antena 3 CNN Coronavirus Medic celebru: Fiți realiști! Este cea mai dramatică situație trăită de la cel de-al Doilea Război Mondial

Medic celebru: Fiți realiști! Este cea mai dramatică situație trăită de la cel de-al Doilea Război Mondial

În contextul în care majoritatea țărilor au relaxat măsurile și numărul îmbolnăvirilor este în scădere, celebrul medic belgian Michel D’Hooghe, președintele comisiei medicale FIFA, se arată îngrijorat și dezgustat de modul în care cetățenii au reacționat în fața coronavirusului. Acesta este de părere că finanțele sunt puse mai presus de sănătate.

„Dacă există un moment în care ar trebui să se acorde prioritate absolută problemelor medicale, atunci acesta este. Aceasta nu este o problemă de bani, ci de viață și de moarte ", a spus D'Hooghe. 

„Aceasta este cea mai dramatică situație trăită de la cel de-al Doilea Război Mondial. Nu ar trebui să o subestimăm, trebuie să fim realiști, a adăugat el cu privire la pandemia care a impus suspendarea sportului în aproape toată lumea.

”În cariera mea îndelungată, mereu am văzut această legătură dificilă, între medicină şi economie. Şi, de cele mai multe ori, economia are prioritate în lupta cu medicina. De-a lungul carierei mele, a trebuit să fac tot felul de recomandări medicale despre riscurile aferente practicării sportului, în condiţii de poluare, de mare altitudine sau când temperaturile sunt extrem de mari. În cazul COVID-19 însă, nu mai vorbim, pur şi simplu, despre medicină, ci despre o situaţie de viaţă şi de moarte! Şi am sperat că sănătatea va avea prioritate, că va fi pusă înaintea banilor. Dar trebuie să recunosc că n-a fost aşa...”, a mai declarat medicul. 

Sursa: Daily Mail

 

Subiecte în articol: Michel D’Hooghe
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB