Antena 3 CNN Economic Miruță a refuzat să semneze bugetul TAROM: „Am amânat pentru că estimările de venituri prezentate nu sunt credibile”

Miruță a refuzat să semneze bugetul TAROM: „Am amânat pentru că estimările de venituri prezentate nu sunt credibile”

I.C.
1 minut de citit Publicat la 11:32 20 Mai 2026 Modificat la 11:33 20 Mai 2026
Compania TAROM se află în implementarea unui Plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană până la finalul anului 2026. Foto: Agerpres

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a anunțat, miercuri, că a amânat cu două săptămâni aprobarea bugetului TAROM, pentru că estimările de venituri „nu sunt credibile şi astfel vor creşte pierderile”.

„Am semnat pentru ca TAROM să primească aport de capital social, conform planului agreat, însă am amânat cu două săptămâni aprobarea bugetului Tarom pentru că estimările de venituri prezentate nu sunt credibile și astfel vor crește pierderile.

Conducerea companiei a construit bugetul pe un load factor (grad de ocupare al aeronavelor) de 79% în 2026, față de 72% în 2025. Problema este că realitatea arată exact invers: în primele patru luni din 2026, gradul de ocupare este de doar 66%, față de 72% în aceeași perioadă a anului trecut”, a scris Miruță, pe Facebook.

Potrivit acestuia, pentru a atinge cifra propusă în buget, „ar fi nevoie de un salt enorm, fără să existe astăzi date care să indice o astfel de evoluţie”.

„Altfel, consecinţa va fi o nerealizare semnificativă a veniturilor, ceea ce înseamnă pierderi mari la final de an. Iar această estimare nu este una marginală. 63% din veniturile companiei depind direct de gradul de ocupare al aeronavelor. Când această variabilă este supraestimată, întregul buget devine nerealist”, avertizează ministrul.

Acesta afirmă că rolul său nu este de a aproba bugete care „ies” din pix, ci să ceară bugete construite pe realitate.

„Diferenţa dintre veniturile estimate în actuala propunere şi veniturile care pot fi obţinute în mod realist poate genera un rezultat negativ suplimentar de peste 100 de milioane de lei în 2026. Suplimentat, bugetul pe 2026 este construit şi pe un preţ al combustibilului mult sub nivelul actual al pieţei, ceea ce generează o altă componentă semnificativă de pierderi (950$ tona în buget vs 1400$ tona pe piaţa actuală)”, a mai transmis ministrul interimar.

Miruţă anunţă că a cerut refacerea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2026 pe baze realiste, atât în ceea ce priveşte veniturile, cât şi costurile.

 

Etichete: Radu Miruta Tarom
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole