„Pontus”, o placă tectonică ascunsă timp de peste 160 de milioane de ani, a fost descoperită sub Oceanul Pacific, iar această descoperire rescrie istoria geologică a Pământului, scrie Daily Galaxy.
Cunoscut sub numele de Pontus, acest gigant tectonic acoperea odată aproximativ un sfert din Oceanul Pacific. De-a lungul anilor au fost diverse speculații privind existența sa a, dar abia acum, folosind progresele în datele seismice, cercetările de teren și modelarea computerizată, oamenii de știiiți au putut confirma prezența acesteia.
Acum mai bine de un deceniu, când undele seismice au început să prezinte modele neobișnuite, s-a suspectat că Pontus ar fi îngropată sub Pacificul de vest.
Aceste distorsiuni, adesea legate de anomalii de temperatură și compoziții ciudate adânc sub suprafață, au oferit primele indicii ale existenței lui Pontus. Totuși, abia acum studiile detaliate au permis confirmarea a ceea ce fusese doar o ipoteză.
„Credeam că ne ocupăm de relicve ale unei plăci pierdute pe care o cunoșteam deja. Însă cercetările noastre magnetice asupra acelor roci au indicat că descoperirile noastre proveneau dintr-o zonă mult mai nordică și trebuiau să fie rămășițele unei plăci diferite, necunoscute până acum.”, a declarat Suzanna van de Lagemaat, geologul care conduce cercetările la Universitatea Utrecht.
De-a lungul anilor, Pontus a dispărut treptat din înregistrările geologice, lăsând doar fragmente răsfirate în lanțuri muntoase din Japonia, Borneo, Filipine, Noua Guinee și Noua Zeelandă. Aceste mici fragmente au fost tot ce a mai rămas după subducție – un proces în care o placă tectonică alunecă sub alta – forțând încet placa sub crusta Pământului.
Ascensiunea și căderea lui Pontus
Povestea lui Pontus datează de aproximativ 160 de milioane de ani. La apogeul său, acoperea o zonă cât un sfert din Oceanul Pacific. Totuși, ca multe plăci oceanice, viața lui Pontus a fost scurtă. De-a lungul milioanelor de ani, aceasta a început treptat să dispară în mantaua Pământului din cauza subducției, lăsând doar urme vagi ale existenței sale răsfirate în diferite regiuni.
Dispariția lui Pontus nu a fost simplă; a avut loc într-o zonă geologică complexă între două tărâmuri antice – Panthalassa și Tethys. Această regiune, situată între ceea ce știm acum că sunt Australia și Eurasia, a fost martora multor coliziuni tectonice și formări rapide de plăci oceanice. Spre deosebire de continente, care tind să își păstreze istoria geologică, crusta oceanică este adesea consumată de zonele de subducție și pierdută în mantaua Pământului. În cazul lui Pontus, atât placa subducătoare, cât și mare parte din placa sa suprapusă au dispărut, lăsând cercetătorilor puțin de studiat.
Van de Lagemaat și echipa sa au reconstruit sistemul tectonic antic care se întindea de la sudul Japoniei până la Noua Zeelandă. Cercetarea, care a combinat date paleomagnetice, modele seismice și înregistrări orogenice, a arătat că Pontus a fost la centrul unui sistem tectonic unificat care a durat mai bine de 150 de milioane de ani.
Prin combinarea rocilor oceanice și studierea schimbărilor tectonice, echipa a reușit să urmărească mișcările plăcilor prin Pacific. O descoperire semnificativă a fost făcută în nordul Borneo, unde cercetătorii au găsit cele mai importante dovezi ale originilor nordice ale lui Pontus. „Rocile indicau că au provenit dintr-o zonă mult mai nordică decât ne așteptam”, a spus Van de Lagemaat. Această dovadă a ajutat să se cartografieze un sistem tectonic mult mai extins decât își imaginau cercetătorii.