Antena 3 CNN Externe Moștenirea incredibilă lăsată prin testament lui Vladimir Putin de fosta sa profesoară de germană

Moștenirea incredibilă lăsată prin testament lui Vladimir Putin de fosta sa profesoară de germană

Preşedintele rus Vladimir Putin a moştenit un modest apartament în centrul Tel Aviv-ului pe care el îl oferise cadou profesoarei sale de limba germană din adolescenţă, Mina Yuditskaya Berliner, scrie cotidianul israelian Yediot Aharonot.

Ambasada rusă a preluat apartamentul, în numele preşedintelui, mai notează publicaţia israeliană, care precizează că Mina Yuditskaya Berliner a fost profesoara lui Putin între anii 1967 şi 1968 la Sankt Petersburg. Cinci ani mai târziu ea a emigrat în Israel şi a pierdut legătura cu fostul său elev.

Dar în anul 2005, când preşedintele Putin a efectuat o vizită în Israel, ea a contactat ambasada rusă pentru a-i transmite că doreşte să-l revadă cu acest prilej, împreună cu o delegaţie a veteranilor ruşi din al Doilea Război Mondial.

Prin urmare, ambasada rusă a invitat-o la eveniment, unde Mina Yuditskaya Berliner a avut o scurtă discuţie în privat la un ceai cu Vladimir Putin. Apoi preşedintele rus a prezentat-o pe fosta sa profesoară preşedintelui israelian de la acea vreme, Moshe Katsav, care a întrebat-o dacă Putin a fost un elev bun, după cum relevă un interviu publicat de acelaşi cotidian în anul 2014.

După vizita lui Putin în Israel, fosta sa profesoară a început să primească diferite cadouri, inclusiv un ceas şi o biografie a preşedintelui rus, iar într-o zi o reprezentantă a guvernului de la Moscova a invitat-o să vadă două apartamente în centrul oraşului Tel Aviv pentru a-şi alege dintre ele unul ca donaţie din partea lui Putin.

În decembrie 2017 Mina Yuditskaya Berliner a încetat din viaţă, iar ambasada rusă a trimis un reprezentant care a participat la ceremonia funerară şi a ajutat financiar pentru acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea.

În testamentul ei scris, profesoara de limba germană şi-a exprimat dorinţa ca apartamentul devenit căminul ei să fie înapoiat lui Vladimir Putin.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Vladimir Putin
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Klaus Iohannis iese la pensie. Postul său de profesor va fi scos la concurs