Antena 3 CNN Life Travel O familie care și-a plătit o vacanța de vis în Egipt a avut un șoc major când a ajuns la Hurghada: „Ne-am îmbolnăvit”

O familie care și-a plătit o vacanța de vis în Egipt a avut un șoc major când a ajuns la Hurghada: „Ne-am îmbolnăvit”

D.C.
3 minute de citit Publicat la 17:56 26 Mai 2026 Modificat la 18:03 26 Mai 2026
O vacanță de familie în Egipt s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru un cuplu din Marea Britanie FOTO: Profimedia Images

O vacanță de familie în Egipt s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru un cuplu din Marea Britanie și cei doi copii ai lor, care susțin că au fost nevoiți să suporte condiții insalubre, intoxicații alimentare severe și chiar pericole de electrocutare într-un hotel aflat în plin șantier.

Scott Edward, 36 de ani, împreună cu soția lui, Katie, și copiii lor, Freddy și Alexandra, au ajuns pe 16 ianuarie într-un sejur organizat în Hurghada, Egipt, după un drum obositor de aproximativ 18 ore, marcat de întârzieri și transferuri. Avea cazare în complexul Eagles Downtown Zahabia Resort & Aqua Park.

Potrivit familiei, problemele au început imediat după check-in. Prima cameră primită era murdară și fără conexiune Wi-Fi funcțională, motiv pentru care au cerut să fie mutați. Nici noua cameră nu le-ar fi oferit însă condiții mai bune.

„Nimeni nu s-a bucurat de această vacanță. Ne-a provocat mult stres și probleme financiare din cauza costurilor suplimentare”, a declarat Scott Edward pentru publicația NeedToKnow, citată de New York Post.

Camere murdare și aer condiționat cu mucegai

Britanicul susține că hotelul era într-o stare avansată de degradare. În baie ar fi găsit urme de fecale și urină în jurul toaletei, iar instalația de aer condiționat era plină de mucegai și praf.

„Totul era umed, degradat și mucegăit. Vopseaua și tencuiala cădeau de pe pereți”, a povestit acesta. Familia afirmă că, din cauza condițiilor din camere, toți membrii au dezvoltat tuse severă.

În plus, chiar lângă ușa camerei s-ar fi aflat o cutie electrică expusă și aflată sub tensiune.

„Toți ne-am îmbolnăvit”

Pe parcursul sejurului, întreaga familie ar fi suferit de stări severe de rău, pe care le pune pe seama alimentelor servite în hotel.

„Mâncarea ne-a îmbolnăvit pe toți. Nu am mai putut mânca în restaurantele hotelului”, a declarat Edward, adăugând că a rămas cu probleme cauzate de deshidratare și după întoarcerea acasă.

Din cauza condițiilor alimentare, familia spune că a fost nevoită să cheltuiască sume suplimentare pe alte surse de hrană și pe transport.

Hotel în renovare și zone periculoase pentru copii

Pe lângă problemele de igienă, familia reclamă că hotelul era practic un șantier deschis turiștilor. Potrivit acestora, lucrările de construcție se desfășurau pe tot parcursul zilei, cu zgomot constant de ciocane pneumatice și foraje.

În apropierea zonelor accesibile copiilor s-ar fi aflat moloz, sticlă spartă și materiale de construcție abandonate.

„Unul dintre copii s-a tăiat la picior într-o bucată de sticlă spartă de pe aleea spre cameră”, a spus Edward.

Acesta mai afirmă că a suferit un șoc electric în timp ce își însoțea copiii la clubul destinat celor mici. Locul ar fi fost într-o stare deplorabilă, cu echipamente de joacă deteriorate și obiecte periculoase lăsate la îndemâna copiilor.

Dispută privind rambursarea vacanței

Familia susține că experiența i-a traumatizat și că încearcă acum să obțină rambursarea integrală a vacanței, estimată la peste 4.000 de dolari.

Inițial, compania de rezervări Loveholidays le-ar fi oferit aproximativ 140 de dolari despăgubire. Ulterior însă, reprezentanții companiei au anunțat că vor rambursa integral costul sejurului, inclusiv zborurile și transferurile.

Într-un punct de vedere transmis presei, Loveholidays a precizat că familia nu a contactat compania în timpul vacanței, ci la aproximativ șapte săptămâni după întoarcerea acasă, ceea ce ar fi limitat posibilitatea unei intervenții rapide.

Compania a transmis totodată că problemele semnalate au fost raportate furnizorului de cazare și că procesul de rambursare este în desfășurare prin intermediul băncii clientului.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole