Antena 3 CNN Externe Diaspora O româncă din Italia a dispărut împreună cu cei doi copii de 2 şi 9 ani. Ultimul mesaj și plecarea cu mașina cumpărată pe ascuns

O româncă din Italia a dispărut împreună cu cei doi copii de 2 şi 9 ani. Ultimul mesaj și plecarea cu mașina cumpărată pe ascuns

N.B.
2 minute de citit Publicat la 13:14 03 Iul 2025 Modificat la 13:31 03 Iul 2025

Loredana Elena Chimu, mamă româncă, în vârstă de 41 de ani şi rezidentă la Livorno, în Italia, a dispărut în data de 28 iunie, împreună cu cei doi copii ai săi în vârstă de 2 şi 9 ani, iar fostul partener al său a făcut un apel în cadrul emisiunii "Chi l'ha visto", care se ocupă de foarte mulţi ani de cazuri misterioase de persoane dispărute.

"Mama ne duce la parcul de distracții", asta i-a scris Leonardo, copilul în vârstă de doar 9 ani, tatălui său. Aparent un mesaj simplu, dar de acolo ușile unui coșmar s-au deschis pentru bărbat. Copilul a dispărut în neant împreună cu mama sa, Loredana, și fratele său, Francesco, în vârstă de doi ani, relatează Today. it. Femeia și copiii ei, pe care îi avea din două relații diferite, au dispărut de la Livorno sâmbăta trecută. Teama este că ar putea comite fapte grave, iar tatăl lui Leonardo a apelat la celebra emisiune "Chi l'ha visto?". 

Ce se ştie despre mama care a dispărut fără urmă

Tatăl lui Leonardo a pus cap la cap piesele poveștii. El spune că fiul său trebuia să petreacă sâmbăta cu mama și fratele mai mic care îşi sărbătorea ziua de naştere. Femeia trebuia să-l aducă înapoi la tată duminică seara, ceea ce nu s-a întâmplat.

Bărbatul care a anunţat dispariţia a declarat în cadrul emisiunii: "L-am anunțat pe tatăl celuilalt copil și au început căutările. Acum mă aflu la Torino pentru că semnalul telefonului Loredanei a fost găsit aici pentru ultima dată duminică".

Ultimul mesaj și plecarea cu mașina cumpărată pe ascuns

"Știam că sunt într-o stațiune de pe litoral, lângă Livorno - spune tatăl copilului -. Leonardo mi-a scris că îi duce la parcul de distracții. Apoi telefoanele au fost închise. Ne-am dus să-i căutăm și am văzut că locuinţa Loredanei era goală".

Se teme că este vorba de ceva mai mult decât o "simplă" înstrăinare. Femeia le-ar fi spus tatălui și surorii sale din România că are gânduri negative despre viitor, lăsându-i să se gândească la evenimente grave.

Apoi se pare că își plănuise plecarea. Marco, tatăl copilului de 9 ani a povestit: "Pe Facebook am descoperit că vindea tot, tot ce avea în apartament. A plecat cu o maşină Citroen neagră. O cumpărase luna trecută, nu știam. Cu această maşină, plină de tot ce putea, a dispărut. Loredana le-a cerut un împrumut câtorva prieteni de aici, din Torino, dar aceștia au refuzat. Mă tem că vrea să plece în străinătate, poate în România, care este țara ei de origine". Apoi a făcut un apel către femeie: "Sunt foarte îngrijorat. Măcar dă-ne vești despre sănătatea copiilor. Spune-ne ce vrei să faci, întoarce-te".

Loredana Elena Chimu este descrisă ca fiind o femeie foarte slabă, cântărind aproximativ 45 de kilograme, cu o înălțime de 1,65 metri, păr castaniu lung și ochi căprui. Prezintă mai multe tatuaje distinctive, printre care o tigroaică pe brațul drept și o pasăre Phoenix, alături de alte desene vizibile pe corp.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole