Oamenii de știință au reconstruit chipul unei femei care a trăit acum 10.500 de ani cu ajutorul ADN-ului

Oamenii de știință belgieni care studiază rămășițele unei femei preistorice, care a trăit în urmă cu aproximativ 10.500 de ani pe teritoriul actual al Belgiei, i-au reconstruit chipul. Cercetătorii au reușit să extragă ADN din craniul femeii, care le-a oferit informații prețioase despre culoarea ochilor și a pielii ei, relatează CNN. Alte elemente ale reconstrucției, precum bijuteriile și tatuajele, se bazează pe date arheologice obținute din alte săpături din bazinul râului Meuse, care au permis și conturarea unei imagini a vieții ei cotidiene.

O echipă condusă de oameni de știință de la Universitatea din Gent a descoperit că femeia a avut ochi albaștri și o piele ușor mai deschisă la culoare decât majoritatea oamenilor din perioada mezolitică din Europa de Vest analizați până acum, potrivit unui comunicat transmis marți de universitate.

Isabelle De Groote, arheolog la Universitatea din Gent și coordonatoarea proiectului de cercetare privind Belgia mezolitică, a declarat pentru CNN că femeia provenea din același grup populațional ca și „Omul din Cheddar”, care a trăit pe teritoriul actual al Regatului Unit cam în aceeași perioadă, însă ea avea pielea mai deschisă.

Descoperirile contrazic ipotezele anterioare conform cărora vânătorii-culegători europeni ar fi avut aceeași componență genetică și demonstrează că exista deja o variație semnificativă a culorii pielii între diferite populații, a explicat De Groote.

„Din craniu am putut determina că avea între 35 și 60 de ani. De asemenea, avea un nas cu un pod nazal înalt, asemănător cu Omul din Cheddar. Mai avea arcade supraciliare bine pronunțate, în ciuda faptului că era femeie”, a declarat De Groote pentru CNN, miercuri.

Rămășițele femeii, descoperite într-o peșteră alături de alte opt trupuri

Rămășițele femeii au fost descoperite în Peștera Margaux, din Dinant, în timpul unor săpături arheologice desfășurate între 1988 și 1989, alături de trupurile altor opt femei, a precizat De Groote.

Aceasta a spus că a fost „o descoperire neobișnuită”, deoarece majoritatea siturilor funerare mezolitice conțin un amestec de bărbați, femei și copii.

„Multe dintre schelete au fost presărate cu ocru, o practică asociată cu comportamente ritualice sau simbolice”, a spus De Groote.

Majoritatea corpurilor au fost acoperite cu grijă cu fragmente de piatră, în timp ce o persoană prezenta urme de tăieturi pe craniu, făcute după moarte, a adăugat ea.

„Un alt aspect interesant este că această peșteră funerară a fost folosită timp de câteva sute de ani, ceea ce sugerează că era un loc al rememorării, la care oamenii se întorceau în ciuda stilului lor de viață nomad de vânători-culegători. Aceste descoperiri indică existența unor obiceiuri funerare complexe și ridică întrebări fascinante cu privire la structura socială și practicile culturale ale acestei comunități timpurii de vânători-culegători”, a spus De Groote.

Surprize în ADN

Philippe Crombé, arheolog la aceeași universitate și membru al echipei de cercetare, a declarat că nuanța pielii femeii preistorice a fost „o oarecare surpriză”, dar că există puține date comparative despre populațiile mezolitice.

„Toate persoanele analizate până acum din ADN-ul antic din Europa de Vest aparțin aceluiași grup genetic. Deci este într-o oarecare măsură surprinzător, dar, pe de altă parte, era de așteptat ca într-o zonă atât de vastă precum Europa de Vest să existe o anumită variabilitate, așa cum vedem și astăzi”, a spus el.

La momentul descoperirii rămășițelor, nu exista posibilitatea de a studia ADN-ul antic, a explicat Crombé.

„Între timp, tehnicile s-au dezvoltat”, a spus el pentru CNN, miercuri, adăugând că proiectul interdisciplinar este „o reanaliză a unor săpături vechi folosind metode de ultimă generație”.

Crombé a explicat că a fost extras ADN de „calitate destul de bună” din craniul femeii, ceea ce a permis realizarea „unei reconstrucții foarte detaliate”.

Culoarea pielii, a părului și a ochilor se bazează pe ADN-ul antic, în timp ce alte elemente, precum bijuteriile și tatuajele, se bazează pe date arheologice obținute din alte săpături din bazinul râului Meuse, care au permis și conturarea unei imagini a vieții ei cotidiene.

Într-o astfel de săpătură – o fostă tabără de pe malul râului – oamenii de știință au descoperit unelte din piatră, oase de vânat sălbatic și resturi de pește, a explicat Crombé, ceea ce dovedește că aceste comunități erau nomade.

„Se deplasau în continuare pentru că depindeau în totalitate de resursele naturale: vânat sălbatic, plante sălbatice, pește. Asta îi obliga să se miște prin peisaj și să își mute taberele.”, a spus el. 

Crombé a mai adăugat că multe întrebări rămân fără răspuns în legătură cu aceste comunități mezolitice, care au fost ultimii vânători-culegători din Europa de Vest.

În prezent, echipa analizează rămășițele pentru a reconstitui relațiile dintre persoanele îngropate împreună și intenționează, de asemenea, să studieze în ce măsură consumau pește.