Ministra de Externe a României, Oana Ţoiu, care a participat, la Davos, şi la sesiunea strategică Next-Generation Trade Facilitation de la Forumul Economic Mondial, alături de miniștri ai comerțului și economiei din peste 10 țări de pe 4 continente, a afirmat, vineri, că ţara noastră şi-ar putea regla deficitul comercial de 30 de miliarde de euro "printr-o diplomație economică activă". Ea a explicat că "România importă anual bunuri de aproximativ 120 de miliarde de euro și exportăm de 90 de miliarde, un deficit de aproximativ 30 de miliarde de euro. Aici este o problemă. dar nu se reglează doar prin politici interne".
"Deși anul acesta la Davos s-a vorbit mult despre securitate, conferința rămâne, în esență, despre economie și colaborare. Pentru că un comerț funcțional și corect este, în sine, şi printre cele mai bune instrumente pentru a diminua riscurile de securitate.
Și din acest motiv am participat la sesiunea strategică Next-Generation Trade Facilitation de la Forumul Economic Mondial, alături de miniștri ai comerțului și economiei din peste 10 țări de pe 4 continente, precum și de liderii Organizației Mondiale a Comerțului și ai agențiilor economice ONU.
Într-o sală în care s-a discutat viitorul schimburilor comerciale, am susținut că deciziile geopolitice și nevoia legitimă de autonomie strategică a statelor remodelează și piețele. Soluția nu este protecționismul orb, ci diversificarea inteligentă a lanțurilor de valoare și a piețelor de desfacere", a declarat Ţoiu, contiunând:
"România importă anual bunuri de aproximativ 120 de miliarde de euro și exportăm de 90 de miliarde, un deficit de aproximativ 30 de miliarde de euro. Aici este o problemă dar nu se reglează doar prin politici interne, ci și printr-o diplomație economică activă.
Putem deschide piețe noi pentru produsele românești iar menținerea dialogului economic și comercial devine esențial. Antreprenoriatul românesc are succes, merită și uşi deschise".