Antena 3 CNN Externe Mapamond Orașul care arde fără oprire de peste 60 de ani. Oamenii au fugit și nimeni nu poate să stingă focul, care va mai arde încă 250 de ani

Orașul care arde fără oprire de peste 60 de ani. Oamenii au fugit și nimeni nu poate să stingă focul, care va mai arde încă 250 de ani

I.C.
4 minute de citit Publicat la 08:00 28 Feb 2026 Modificat la 08:11 28 Feb 2026
Un incendiu arde sub acest oraș de peste 60 de ani. Foto: Profimedia Images

Un incendiu care nu se vede, dar nu se oprește niciodată, a transformat un oraș întreg din SUA într-o fantomă. Sub străzile goale, focul arde de peste jumătate de secol și ar putea continua încă 250 de ani.

Centralia este un loc straniu, care este încet-încet înghițit de natură, după ce aproape toți locuitorii au plecat cu ani în urmă. Cei câțiva rămași au decis să rămână aici până la sfârșitul vieții, scrie Express.

Este un oraș-fantomă sub care arde un incendiu de zeci de ani și care va continua să ardă probabil încă sute de ani. Cândva un oraș minier prosper, Centralia avea mii de locuitori.

Minele de cărbune au fost deschise în 1856 și au adus locuri de muncă familiilor care trăiau aici. La apogeu, în 1890, populația orașului ajunsese la 2.761 de persoane. Centralia avea mai multe biserici, hoteluri și baruri, dar și teatre, o bancă și un oficiu poștal.

Totul a început să se schimbe în anii ’60, când activitatea minieră a intrat în declin, iar prosperitatea orașului s-a stins treptat.

Nimeni nu știe exact cum a izbucnit incendiul subteran

Una dintre teorii spune că focul a pornit după ce autoritățile locale au cerut pompierilor voluntari să curețe groapa de gunoi a orașului, aflată într-o fostă mină abandonată. Aceștia au dat foc deșeurilor și le-au lăsat să ardă, însă flăcările nu s-au stins niciodată. Un tunel neetanșat a permis focului să se răspândească în rețeaua de galerii vechi de sub oraș.

O altă teorie susține că incendiul a pornit după ce un transportator de deșeuri a aruncat cărbuni încinși într-o groapă de gunoi deschisă, aflată în apropierea minei.

Indiferent de cauză, focul a prins putere sub pământ. Fumul a început să iasă la suprafață prin sol, iar pompierii au încercat să-l stingă. La început, s-a crezut că reușiseră, dar fără să știe, incendiul se extinsese mult mai mult decât anticipase oricine.

Ani la rând, localnicii au considerat focul subteran un inconvenient, dar unul care putea fi controlat. Mirosul persistent de sulf și fum plutea în aer, iar unii oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza gazelor toxice încă de la sfârșitul anilor ’60.

Zece ani mai târziu, în 1979, situația a devenit critică. Primarul de atunci, John Coddington, care deținea și o benzinărie, a descoperit în timpul unui control de rutină că benzina din rezervoarele subterane ajunsese la temperatura periculoasă de 77,8°C.

Doi ani mai târziu, un băiat de 12 ani, Todd Domboski, a scăpat ca prin minune cu viață după ce o groapă uriașă s-a formatbrusc în curtea casei sale. A căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 45 de metri și a reușit să se salveze agățându-se de rădăcina unui copac. Din crater ieșeau cantități letale de monoxid de carbon.

În orașul-fantomă mai locuiesc doat 7 oameni

În ciuda dovezilor clare că orașul devenea din ce în ce mai periculos, locuitorii erau împărțiți în privința plecării. În 1983, guvernul a alocat peste 42 de milioane de dolari pentru relocarea populației, iar aproape toți au acceptat despăgubirile.

Peste 1.000 de oameni s-au mutat, iar aproximativ 500 de clădiri au fost demolate. Conform recensământului, în 1990 mai rămăseseră doar 63 de locuitori. Doi ani mai târziu, întregul oraș a fost declarat nelocuibil, iar până în 2010 mai existau doar cinci case în picioare.

Cei care au rămas nu au vrut să plece, deși flăcările continuau să ardă sub pașii lor. Au contestat în instanță ordinul de evacuare, dar fără succes. În cele din urmă, în 2013, s-a ajuns la un acord cu ultimii șapte rezidenți: li s-a permis să rămână în Centralia până la moarte, după care proprietățile lor vor fi preluate de stat.

În prezent, incendiul subteran s-a extins pe o rază de peste 13 kilometri. Estimările arată că, dacă va continua în același ritm, ar putea arde încă mai bine de 250 de ani.

Astăzi, Centralia este aproape complet abandonată, iar natura a pus stăpânire pe străzile care altădată găzduiau mii de oameni. Singurele urme ale orașului sunt o biserică veche și șoseaua care șerpuiește prin verdeață. Panouri de avertizare privind gazele toxice, terenul instabil și incendiul sunt împrăștiate prin zonă.

Tot ce a mai rămas din acest oraș cândva plin de viață este aburul care se ridică din pământ atunci când ploaia se scurge prin crăpături și ajunge la flăcările care ard, neobosite, în adâncuri.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole