Antena 3 CNN Actualitate Locale Percheziții la Tribunalul Suceava. Un judecător este cercetat pentru sprijinirea unor traficanți de droguri de pe raza județului

Percheziții la Tribunalul Suceava. Un judecător este cercetat pentru sprijinirea unor traficanți de droguri de pe raza județului

Un judecător din Suceava este cercetat sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție, divulgare de informații nepublice și favorizarea făptuitorului.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României au efectuat pe parcursul zile de miercuri mai multe percheziții domiciliare în județul Suceava. Au fost verificate casa și biroul unui magistrat de la Tribunalul Suceava. 

Judecătorul vizat de această anchetă estre Ana Maria Chirilă, care activează la Secția Penală a Tribunalului Suceava. La audieri au fost chemați mai mulți martori, dar și persoane suspecte în acest dosar. 

Citește și: Percheziții la Ministerul Sănătății într-un dosar de fraudă. Doi angajați ar fi divulgat subiectele pentru ocuparea funcţiei de consilier 

În dosar se fac cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție, divulgare de informații nepublice și favorizarea făptuitorului, în raport de sprijinirea activităților infracționale ale unor traficanți de droguri de pe raza județului Suceava, potrivit Monitorul de Suceava.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea