Antena 3 CNN Actualitate Surse: Personalul medical SMURD care a ajuns la locuinţa lui Gyuri Pascu, audiat

Surse: Personalul medical SMURD care a ajuns la locuinţa lui Gyuri Pascu, audiat

de M.Z.    |   

Personalul medical SMURD care ajuns la locuinţa lui Ioan Gyuri Pascu, în dimineaţa în care acesta a decedat, este audiat marţi de poliţişti, la sediul Poliţiei Capitalei, au informat surse din MAI. 

Echipajul SMURD este ultimul sosit la imobilul în care locuia actorul, după cel al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. 

Audierile sunt parte a anchetei declanşată de poliţiştii Serviciului Omoruri sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în urma decesului lui Ioan Gyuri Pascu, la vârsta de 55 de ani, în urmă cu două săptămâni. 

Fosta soţie a lui Ioan Gyuri Pascu, Daniela Marin, a fost audiată de procurori la mijlocul săptămânii trecute, la două zile după audierea personalului medical al ambulanţei. 

În cazul lui Gyuri Pascu au fost deschise mai multe cercetări privind modul în care a intervenit personalul medical la locuinţa actorului. Astfel, o anchetă internă a fost declanşată la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Ulterior, Comisia de disciplină a SABIF a audiat medicul implicat în cazul Gyuri Pascu, a solicitat Comitetului Director sancţionarea lui şi şi-a declinat competenţa în ceea ce priveşte acuzaţia de malpraxis. 

Mai multe documente de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi SMURD în cazul morţii actorului au fost preluate de specialiştii Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB. De asemenea, Colegiul Medicilor Bucureşti a anunţat că s-a autosesizat în cazul decesului lui Gyuri Pascu. Totodată, o echipă formată din reprezentanţi ai Corpului de control al Ministerului Sănătăţii şi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat, miercurea trecută, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pentru a verifica informaţiile cu privire la intervenţia la actor. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: SMURD Ioan Gyuri Pascu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florin Piersic, primul mesaj de pe patul de spital