Antena 3 CNN Externe Peste 100 de militari americani au ajuns în România. Ce vor face până la sosirea celorlalte trupe

Peste 100 de militari americani au ajuns în România. Ce vor face până la sosirea celorlalte trupe

Peste 100 de militari americani au sosit în România pentru a asigura logistica încartiruirii trupelor SUA ce urmează să ajungă în ţara noastră în viitorul apropiat, a anunţat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, marţi, într-o conferinţă de presă.

de Adelina Miron    |   

„Au venit deja pentru pregătiri peste 100 de soldaţi americani, specialişti, care pregătesc această încartiruire viitoare a trupelor. Au sosit deja în România, am înţeles şi în alte ţări, în Polonia. Alături de specialiştii noştri în logistică se ocupă exact de acest lucru în aceste zile. Asta înseamnă că nu va dura mult până vor veni şi restul trupelor. (...)

Noi suntem pregătiţi de câţiva ani pentru încartiruirea unor forţe multinaţionale, aşa cum sunt aceste battle group-uri despre care s-a vorbit. Deci suntem pregătiţi de mult timp şi avem mai multe locuri unde pot să fie încartiruiţi (…) Suntem pregătiţi de multă vreme din perspectivă logistică”, a explicat ministrul Apărării.

Pentagonul a transmis, săptămâna trecută, că 1.000 de militari americani vor fi relocați din Germania în România. Alți 2.000 de militari vor fi trimiși în Germania și în Polonia de către SUA pentru întărirea prezenței militare în eventualitatea invadării Ucrainei de către Rusia.

„Aceste forţe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obişnuit de rotaţie”, arată o informare a ministerului american al Apărării.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă