Antena 3 CNN Actualitate Locale Peste 130 de turişti, blocaţi la Babele: Telecabina nu mai circulă, din cauza vremii. Ei vor fi ajutaţi de jandarmi să coboare pe jos

Peste 130 de turişti, blocaţi la Babele: Telecabina nu mai circulă, din cauza vremii. Ei vor fi ajutaţi de jandarmi să coboare pe jos

de M.Z.    |   

UPDATE 20.22 - Peste 130 de turişti ce au rămas blocaţi la cabana Babele, duminică după-amiaza, vor fi ajutaţi de jandarmi să ajungă pe jos la Peştera şi apoi vor fi transportaţi cu autovehiculele la Buşteni, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa.

Turiştii au urcat la cabana Babele cu telecabina, însă din cauza vântului puternic aceasta nu mai poate circula, persoanele respective nemaiputându-se întoarce la Buşteni.

''Toţi turiştii vor fi coborâţi pe jos până la Postul Jandarmeriei Montane Peştera cu ajutorul jandarmilor şi salvamontiştilor, după care vor fi preluaţi cu mai multe microbuze şi autovehicule de la inspectoratele de jandarmi Dâmboviţa, Argeş şi Prahova şi transportaţi la Buşteni'', a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu.

----------------------------

Știrea inițială 17.58

Un număr de 135 de turişti au rămas blocaţi în zona Babele, a anunţat şeful Jandarmeriei Prahova, colonel Liviu Coman..

"Avem 135 de turişti blocaţi la Babele. Din cauza condiţiilor meteo, vânt, telecabina nu mai poate circula. De la Peştera deja au urcat şase colegi jandarmi de la Dâmboviţa. Ei sunt însoţiţi de trei salvamontişti. Din Prahova ne deplasăm 12 jandarmi cu cinci auto. Avem mijloace suficiente - microbuze, autobuze, tot ce trebuie pentru a-i aduce în siguranţă", a spus şeful Jandarmeriei Prahova, adăugând că toţi turiştii vor fi coborâţi în seara aceasta.

El a evitat să spună cât timp ar putea dura operaţiunea de salvare, arătând că depinde şi de condiţiile meteo dar şi de faptul că în grup sunt copii. Potrivit acestuia, un traseu în condiţii normale poate fi făcut în aproximativ o oră şi jumătate.

Coman a mai arătat că, primul apel al turiştilor a fost făcut prin sistemul unic 112, la ora 15.22.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: turisti salvamontisti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște