Antena 3 CNN Externe Politico: Dezastrul de la Munchen din 1938 bântuie discuțiile din 2025 de la Washington

Politico: Dezastrul de la Munchen din 1938 bântuie discuțiile din 2025 de la Washington

Adrian Dumitru
11 minute de citit Publicat la 10:09 19 Aug 2025 Modificat la 10:09 19 Aug 2025
Foto: Profimedia Images

Dorința lui Vladimir Putin de a obține fortificațiile cheie ale Ucrainei din Donbas și obstinația cu care le cere aduce aminte de situația teribilă din 1938, când aliații occidentali cedau Germaniei naziste teritoriul sudeților cehoslovaci, într-o încercare de a-l pacifica pe Hitler, scrie Politico.

În general, predarea unei regiuni de graniță fortificate unui vecin expansionist determinat să-ți distrugă țara tinde să nu fie o idee prea bună.

În 1938, cedarea regiunii sudeților cehoslovaci Germaniei, o rețea densă de fortărețe, păduri și tranșee, a dus la prăbușirea foarte rapidă a Cehoslovaciei și a capacității acesteia de a se mai apăra în fața unui dușman expansionist.

La ora actuală, acel moment reverberează tot mai profund, în condițiile în care situația pare să fie similară între Ucraina și Rusia și voința regimului de la Kremlin de a captura Donbas-ul, regiunea ucraineană de graniță fortificată în același fel ca sudeții cehoslovaci.

Există temeri în Europa că abilitatea Ucrainei de a rezista unei noi invazii va fi distrusă dacă Donald Trump, la fel ca Chamberlain și Daladier acum 87 de ani, decide să premieze agresorul și să pedepsească victima.

Acest gând a fost, probabil, cel mai presant pentru Volodimir Zelenski, luni, la întâlnirea cu președintele american, după ce acesta din urmă i-a întins covorul roșu dictatorului rus, săptămâna trecută.

Deși Trump poate că vede cedarea Donbas-ului ca pe o oportunitate de a obține un acord, Zelenski știe că o astfel de concesie va submina, de fapt, pacea și va ajuta poziției rușilor într-o nouă invazie.

„Este crucial pentru Europa să nu transforme acest moment într-unulde tip Ialta sau Munchen”, spune Tomas Kopecky, comisar în guvernul ceh pentru reconstrucția Ucrainei.

Trump crede că Putin ar fi de acord să oprească războiul dacă primește de la Ucraina controlul complet al provinciilor Donețk și Luhansk. Zelenski a spus că nu va accepta așa ceva.

„Nu ne vom retrage din Donbas, nu putem să facem asta. Donbas-ul este pentru ruși pista de lansare a unei noi ofensive”, a declarat președintele ucrainean săptămâna trecută.

Analiștii militari avertizează și ei că orice concesie în Donbas ar putea să aibă consecințe devastatoare pe câmpul de luptă.

Conform Institutului pentru Studiul Războiului, Kremlinul cere ca Ucraina să predea ceea ce ucrainenii numesc „centura de fortărețe” – o linie defensivă bazată pe orașe puternic fortificate în interiorul unor dealuri, păduri și râuri.

„Ucraina a investit 11 ani în timp, bani și eforturi pentru a fortifica această zonă și pentru a stabili o infrastructură defensivă adecvată în jurul acestor orașe”, transmite ISW.

Dacă acest lucru se întâmplă, Rusia și-ar muta linia frontului cu aproximativ 80 de kilometri la vest, iar Ucraina ar fi obligată să-și construiască noile fortificații pe teren deschis de câmpie în regiunile adiacente – Harkov și Dnipropetrovsk.

Ministerul apărării britanic estimează că Rusia ar avea nevoie de încă patru ani de luptă și ar trebui să sacrifice 1,9 milioane de oameni pentru a captura complet cele patru regiuni pe care susține că le-a anexat.

Acordul de la Munchen și împăciuirea agresorului

În anul 1938, Germania nazistă își începea asaltul împotriva Europei, inițial prin mici atacuri și ofensive diplomatice menite să testeze cât de mult erau dispuse puterile victorioase de la Versailles să răspundă agresiunilor sale.

Înainte, Hitler remilitarizase regiunea Renaniei, deși acest lucru era interzis prin Tratatul de la Versailles, însă puterile europene au decis să închidă ochii și să-l lase pe dictatorul nazist să facă ce dorește, deși dacă ar fi acționat, probabil că distrugerea regimului hitlerist în 1936 ar fi fost rapidă și ar fi cruțat Europa de trauma groaznică a celui de-Al Doilea Război Mondial.

În martie 1938, Austria era prima țară care cădea în fața agresiunii naziste. În aprilie, naziștii au organizat un simulacru de referendum care să stabilească legal absorbirea Austriei în statul german nazist.

Referendumul a formalizat anexarea Austriei cu un scor de 99,7% pentru. Referendumul este un instrument preferat de dictatori pentru a-și valida obiectivele, mai ales când ele sunt în totală opoziție cu legislația internațională și cu angajamentele la care participă. Sigur, similaritățile dintre 1938 și războiul din Ucraina, referendumurile-fantomă ale lui Putin în regiunile ocupate dar și altele nu sunt doar accidentale - tiparul este același.

Reacțiile Franței și Marii Britanii la anexarea Austriei au fost lente, moi și lipsite de substanță. Guvernul lui Neville Chamberlain a trimis, prin ambasada britanică, o notă de protest care a fost rapid ignorată de naziști. Franța, în schimb, era în mijlocul unui haos politic iar guvernul său tocmai ce se prăbușise, astfel că reacția sa a fost inexistentă. În același timp, opinia publică britanică era și ea anti-război și nedispusă să accepte pedepsirea Germaniei, iar liderii politici s-au raliat rapid acestei poziții, mai ales pentru că anexarea Austriei nu era văzută ca fiind un pericol în niciun fel pentru lume și pentru pacea globală.

După anexarea Austriei, atenția naziștilor s-a îndreptat spre următoarea țintă a agresiunilor lor - regiunea sudetă din Cehoslovacia, o provincie în care etnicii germani erau majoritari și care fusese dezlipită din Austria Germană în 1918 și dată noului înființat stat cehoslovac. Hitler considera că Cehoslovacia este un „stat artificial” și avea ca obiectiv distrugerea acesteia. Din nou, similaritățile cu ce se întâmplă astăzi nu par deloc accidentale.

În mai 1938, un incident de la granița germano-cehoslovacă a dus la tensiuni puternice între cele două țări. Ambele armate s-au mobilizat la graniță, iar guvernul britanic a anunțat Berlinul că dacă un război va erupe, iar Franța va decide să susțină partea cehoslovacă, atunci și Marea Britanie ar putea să o susțină. La fel ca Putin în Donbasul ucrainean, Hitler și-a cultivat o conducere proprie și loială în regiunea sudetă. Konrad Heinlein, marioneta lui Hitler din regiunea sudeților primise un ordin expres să dinamiteze pe cât posibil negocierile cu partea cehoslovacă și să nu găsească niciun acord de ameliorare a tensiunilor.

Decizia stabilită de Chamberlain cu cabinetul său a fost să pună presiune pe Cehoslovacia pentru a accepta să facă concesii Germaniei naziste, singura voce disidentă fiind lordul Duff Cooper, care a și demisionat din funcția de Prim Lord al Amiralității. Winston Churchill, succesorul lui Chamberlain, s-a opus de la bun început politicii de împăciuire a Germaniei naziste, avertizând că încercarea de a răsplăti agresorul nu-l va face decât să devină și mai agresiv.

Lordul Runciman, un reprezentant direct al guvernului britanic a mers la Praga în 1938 tocmai pentru a face presiuni puternice pe lângă administrația președintelui cehoslovac, Edvard Benes, și să-l convingă pe acesta să accepte împăciuirea Germaniei prin oferirea de teritorii. De cealaltă parte, Partidul German din Sudetenland, formațiunea lui Konrad Heinlein aliniată naziștilor, făcea propriile presiuni. Situația devenea tot mai tensionată, iar la revenirea sa la Londra, lordul Runciman a concluzionat că Cehoslovacia „nu mai putea să existe în forma actuală” și că singura șansă pentru pace era cedarea teritoriului către germani. Alte opțiuni, precum federalizarea țării sau crearea unei zone autonome în Sudeți au fost definite ca „impractice”.

Granițele în Europa Centrală înainte de acordul de la Munchen. Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN

Ulterior, în septembrie, serviciile britanice au informat guvernul că Germania nazistă intenționa să invadeze Cehoslovacia pe data de 25. Pentru că situația devenea tot mai tensionată și se apropia de război, prim-ministrul britanic a hotărât să intervină personal și să discute cu Hitler. Hitler a acceptat, iar cei doi lideri și delegațiile lor s-au întâlnit în Germania, pe 15 septembrie. 

După o întâlnire de trei ore, în care Hitler a spus că nu va accepta o soluție mai slabă decât anexarea Sudeților la Germania, Chamberlain a cedat. Prim-ministrul britanic a fost de acord cu anexarea doar dacă ea urma să se facă pe baza unui plebiscit a germanilor din Sudeți. În următoarea zi, Benito Mussolini anunța susținerea Italiei pentru Germania în disputa Sudeților.

Pe 16 septembrie, Franța și Regatul Unit au transmis Cehoslovaciei cererea imperativă de a evacua toate teritoriile lor în care etnicii germani reprezentau 50 la sută din populație. În schimb, cele două puteri urmau să garanteze independența sa. Cehoslovacia a refuzat, iar pe 17 septembrie au început primele ostilități într-un război germano-cehoslovac nedeclarat - sute de cehoslovaci au murit în aceste confruntări.

Hitler a acceptat oferta inițială a lui Chamberlain, însă la o întâlnire ulterioară pentru parafarea acordului, și-a schimbat complet poziția. Dictatorul nazist i-a spus lui Chamberlain că termenii anteriori nu mai sunt suficienți și că vrea anexarea imediată a Sudeților, fără referendum, dar și rezolvarea „pretențiilor teritoriale” ale Poloniei și Ungariei față de Cehoslovacia. Practic, Hitler cerea împărțirea întregii țări. 

Pe 23 septembrie, Hitler a făcut o nouă cerere - cehii care urmau să fie expulzați din regiunea Sudeților urmau să fie obligați să plece fără să mai ia nimic cu ei. Chamberlain a acceptat. În aceeași zi, Cehoslovacia a început mobilizarea generală, o decizie primită cu entuziasm de populație.

După mai multe bătălii ale ultimatumurilor pe evacuarea regiunii, puterile participante la împărțire au parafat acordul, pe 30 septembrie, la Munchen, iar Hitler i-a spus, satisfăcut, lui Chamberlain că regiunea sudetă reprezenta „ultima sa ambiție teritorială în Europa”.

Cehoslovacia trădată a fost obligată, practic, să accepte raptul teritorial, primind în schimb „garanții” din partea Germaniei, Marii Britanii și Franței că independența sa va fi păstrată și restul teritoriului său nu va mai fi violat. La întâlnirea finală de la Munchen au participat reprezentanți ai Germaniei, Marii Britanii, Franței și Italiei. Cehoslovacia nici măcar nu a fost invitată, iar ulterior i s-a comunicat că are de ales între a lupta de una singură cu Germania sau a accepta acordul și a primi garanții colective din partea marilor puteri. Pentru că nu aveau nicio speranță de a rezista în fața Germaniei, cehoslovacii au acceptat dictatul.

Cedările teritoriale parafate la Munchen de Regatul Unit, Germania, Franța și Italia și, ulterior, prin Primul Dictat de la Viena, prin care Ungaria a anexat sudul Slovaciei. Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN

Chamberlain a plecat „victorios” la Londra, unde a fost întâmpinat de mulțimi entuziaste care sărbătoreau obținerea păcii și de un rege și un guvern extrem de mulțumiți de eforturile sale de pace. 

Neville Chamberlain arată publicului hârtia cu Acordul de la Munchen, semnat de Germania și proclamă „pace pentru vremurile noastre”. Foto: Getty Images

Lipsită de fortificațiile sale de la graniță și de o mare parte din industria sa, toate localizate în regiunea sudetă,  Cehoslovacia a rămas, practic, doar nominal independentă. În plus, co-optarea Poloniei ca complice la împărțirea Cehoslovaciei a însemnat o victorie uriașă pentru eforturile de propagandă ale Germaniei, care a putut, apoi, să inducă ideea că și Polonia era un agresor. De asemenea, a contribuit la presiunile uriașe care au forțat Cehoslovacia să accepte ultimatumul - dacă l-ar fi refuzat, urma să fie atacată din trei direcții - Germania, Polonia și Ungaria.

La puțin peste o lună după prima dezmembrare a Cehoslovaciei, Germania a cerut un nou rapt, de această dată pentru Ungaria - prin Primul Dictat de la Viena, pe 2 noiembrie 1938, Cehoslovacia ceda și sudul Slovaciei către Ungaria.

Granițele în Europa Centrală după 2 noiembrie 1938. Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN

În martie 1939, Hitler mergea mai departe cu ambițiile sale, călcând în picioare toate garanțiile și promisiunile pe care le făcuse și a invadat și restul Cehoslovaciei. Cehia a fost anexată la Germania sub forma provinciei Boemia-Moravia (numele medieval vechi al Cehiei), în timp ce Slovacia a fost stabilită ca stat-client al Germaniei. Alte câteva luni mai târziu, Hitler declanșa Al Doilea Război Mondial prin invadarea Poloniei pe 1 septembrie 1939.

Ucraina se teme de un moment Munchen

Ucrainenii sunt cât se poate de conștienți de istorie și de ce li s-a întâmplat cehilor și slovacilor în urmă cu 87 de ani.

La fel ca Ucraina în ultimii ani, Cehoslovacia investise timp, energie și bani în construcția de fortificații și fortărețe în regiunea sudeților – o zonă foarte muntoasă și împădurită – fortificații împânzite de soldații unei armate bine echipate și pregătite (de aproximativ 1,2 milioane de soldați). Germania a luat-o, atunci, fără să tragă un singur glonț.

„Fără garanții de securitate, înghețarea războiului înseamnă că ajungem la un al doilea Munchen 1938”, a avertizat Olexi Haran, profesor de politică comparată la Universitatea Națională Kiev-Mohila.

Haran argumentează că „dacă semnăm un acord de pace sau dacă organizăm alegeri fără garanții de securitate, Putin și-ar putea relua agresiunea în următoarea zi”.

Un astfel de acord, mai spune el, „ar recunoaște de facto controlul Rusiei asupra teritoriilor ucrainene pe o perioadă nedeterminată” și ar repeta greșeala din 1938, când concesiile față de agresor au dus doar la escaladare.

Iaroslav Hrițak, istoric ucrainean și profesor la Universitatea Catolică Ucraineană, a avertizat că pericolele merg dincolo de o trădare în stil Munchen – „Este vorba și de un moment Ialta”, a spus el.

Dacă Ucraina va fi forțată să cedeze Donbas-ul Rusiei, Hrițak spune că asta va da regimului de la Moscova dreptul de a „decide soarta populației care trăiește în fostele țări sovietice” – „Se va face în disprețul populațiilor locale”.

Diplomații și guvernele europene, mai ales cel de pe Flancul Estic al NATO avertizează că Rusia încearcă să se folosească de acest proces de pace și de obsesia lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace pentru a obține un avantaj strategic pe câmpul de luptă, un avantaj pe care nu a reușit să-l obțină în luptă și în trei ani și jumătate de război.

„Rusia este conștientă că nu are capacități militare suficiente pentru a-și atinge scopurile maximaliste în război”, informează serviciul de informații din Letonia în cel mai recent raport.

„În loc, Rusia încearcă să forțeze Ucraina la concesii prin diverse forme de influență”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole