Portugalia se alătură țărilor europene care vor să interzică accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani. Un proiect de lege depus în Parlamentul de la Lisabona prevede atingerea unui „majorat digital” pentru acces autonom la „platforme, servicii, jocuri şi aplicaţii”, relatează Agerpres.
Textul prezentat de parlamentari ai partidului guvernului de dreapta aflat la putere prevede că majoratul digital „pentru acces autonom la platforme, servicii, jocuri şi aplicaţii vizate de prezenta lege este fixat la 16 ani”.
Această lege prevede de asemenea ca adolescenţii cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani să nu poată accesa reţelele sociale decât cu consimţământul părinţilor lor şi ca aceste platforme să fie obligate să introducă un sistem de verificare a vârstei şi autorizaţiei parentale compatibil cu softurile utilizate de administraţia portugheză.
„Literatura specializată şi datele ştiinţifice recente au arătat că utilizarea precoce a acestor resurse, înainte de 16 ani, poate compromite dezvoltarea socială şi cognitivă normală copiilor, dovedindu-se tot mai prejudiciabilă şi provocând tot mai multă dependenţă”, spun parlamentarii care au prezentat acest proiect de lege într-un text introductiv.
Dezbaterea în jurul instaurării unei majorităţi digitale s-a amplificat în Europa după ce Australia a devenit în decembrie prima ţară ce a interzis reţelele sociale pentru cei sub 16 ani.
Parlamentul francez a votat săptămâna trecută un proiect de lege ce interzice reţelele sociale pentru cei sub 15 ani, o măsură menită să protejeze sănătatea adolescenţilor, măsură susţinută de guvern.
Alături de Franţa, ţări precum Danemarca, Grecia sau Spania pledează de asemenea pentru introducerea unei interdicţii în întreaga Uniune Europeană.