Antena 3 CNN Actualitate Locale Primar, exasperat de birocraţia din România

Primar, exasperat de birocraţia din România

O situaţie de domeniul absurdului se înregistrează într-o localitate din judeţul Gorj. Primăria oraşului Tismana doreşte să capteze un izvor, care se pierde apoi printre stânci, ca urmare a fenomenului carstic. Izvorul ar putea să alimenteze două sate, unde locuitorii se confruntă cu lipsa apei în perioadele secetoase.

Problema este că izvorul se află pe un teren deţinut de Direcţia Silvică Gorj. De peste un an de zile încearcă Primăria Tismana să întocmească documentele necesare pentru transferul terenului şi obţinerea avizelor necesare, dar fără un rezultat. Primarul localităţii, Marian Slivilescu (PSD), a declarat că suma cheltuită până acum doar pentru întocmirea documentaţiei este de peste 50.000 de lei. Primarul localităţii este exasperat de birocraţia de care se izbeşte.

„Vrem să folosim un izvor, Pârgavu, pentru a alimenta satele Vâlcele, Topeşti şi, parţial, Gornoviţa. În perioada secetei am fost nevoiţi să cărăm cu cisterna apă la vreo 20 de gospodării. (...)Suntem în alergătură de un an şi ceva şi am cheltuit, cu studiul de fezabilitate, peste 50.000 de lei şi nu ştiu dacă o să avem sorţi de izbândă, ca şi cum am face acolo o construcţie dăunătoare naturii. Pur şi simplu luăm 0,8 litri pe secundă din acel pârâiaş care oricum se pierde. Este vorba de o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi de teren, pentru care este o întreagă aventură să fie scoşi din domeniul silvic al statului şi să-l treci în cel public. Sperăm ca în această toamnă să finalizăm cu toate avizele, pentru ca la anul să ne apucăm de lucrări“, a povestit primarul Marian Sliviulescu, potrivit Adevărul. 

 

Subiecte în articol: birocratie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de magistrați au picat testul psihologic