Antena 3 CNN Actualitate Social Protest marți, la Ministerul Muncii. Ce nemulțumiri au oamenii

Protest marți, la Ministerul Muncii. Ce nemulțumiri au oamenii

de M.Z.    |   

Un protest al persoanelor cu dizabilităţi va avea loc, marţi, în faţa Ministerului Muncii, oamenii fiind nemulţimiţi de ordonanţa de urgenţă privind angajarea oamenilor cu deficienţe în Unităţie Protejate Autorizate (UPA).

Protestul este organizat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, care anunţă participarea a peste 400 de persoane cu dizabilităţi, reprezentanţi şi susţinători ai acestora din întreaga ţară.

Federaţia anunţă că protestul este realizat în numele a 2000 de persoane cu dizabilităţi angajate în Unităţi Protejate Autorizate, precizând că oamenii se tem că vor intra în şomaj începând cu 1 septembrie, care urmare a adoptării OUG 60/2017.
 

Sursă: Mediafax
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei