PSD solicită premierului Ilie Bolojan să-i ceară rapid explicații ministrului Mediului, Apei și Pădurilor, Diana Buzoianu. Social-democrații o acuză pe aceasta că a gestionat “catastrofal operațiunea de golire a lacului de acumulare de la Paltinu”, potrivit unui comunicat de presă.
PSD spune că prin golirea lacului ministrul USR a provocat calamitatea din județele Prahova și Dâmbovița.
“Situația este foarte gravă, iar riscurile mult prea mari pentru ca ministra Buzoianu să nu fie trasă la răspundere! Nu există nicio scuză!
Ministra USR a fost direct implicată în gestionarea operațiunii de la Barajul Paltinu, a ignorat avertismentele publice ale Prefecturii Prahova privind riscul apariției unei situații de urgență, a tratat lucrurile cu superficialitate, a mințit public că nu a fost informată”, mai precizează PSD.
Acuzații grave la adresa ministrului Diana Buzoianu
Diana Buzoianu este acuzată că a pus în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni și a creat un dezechilibru major în sistemul energetic național:
“De asemenea, a fost pe punctul de a declanșa o altă criză majoră de sănătate publică prin solicitarea de a se livra apă menajeră infestată prin rețelele de apă potabilă din localitățile afectate – o criză care din fericire a fost evitată datorită opoziției Direcției de Sănătate Publică (DSP).
Deci, cât de mare trebuie să fie dezastrul, domnule prim-ministru, pentru a mai accepta amatorismul și incompetența de la vârful Ministerului Mediului?”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Potrivit PSD, ministra Diana Buzoianu nu se poate extrage din această criză după ce și-ar fi numit oamenii și colegii de partid în conducerea Administrației Naționale Apele Române și după ce și-ar fi asumat personal această operațiune. Social-democrații au făcut referire la faptul că Diana Buzoianu a dat asigurări oamenilor că „nu există niciun pericol pentru comunități” și că „accesul la apă va fi asigurat”.
În acest sens, amintim că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobebe, a spus marţi, că a cerut Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova să nu ridice restricţiile până când apa nu este conformă, arătând că introducerea apei contaminate într-un sistem centralizat "ar fi un incident epidemiologic fără precedent".
“Ca atare, PSD solicită conducerii USR să-și asume împreună cu ministra Buzoianu acest dezastru provocat de Ministerul Mediului.
Totodată, USR trebuie să înceteze imediat campania mincinoasă de intoxicare, prin care insinuează o falsă legătură între PSD și anumite persoane care nici măcar nu mai activează în compania care distribuie apa potabilă în județul Prahova. Nu vă puteți ascunde la infinit incompetența”, a mai spus PSD.
Acest mesaj vine după ce liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a criticat-o pe ministra Mediului, Diana Buzoianu, pe care o consideră responsabilă de modul „catastrofal” în care a fost gestionată situația de la barajul Paltinu și criza apei pentru populație. El acuză că Buzoianu ar fi făcut presiuni să fie livrată oamenilor apă, chiar și „neconformă”, ca să evite scandalul public.