RAR a explicat motivele pentru care inginerii inspectează întreaga maşină, şi nu doar remedierea deficienţelor pentru care poliţistul a ridicat talonul în trafic. La astfel de activităţi, angajaţii de la RAR au găsit adevărate dezastre: de la improvizaţii care pun în pericol toţi participanţii la trafic, la habitaclu distrus aproape în totalitate.
"Suntem întrebați frecvent de ce inspectăm întregul autovehicul atunci când proprietarul vine la RAR pentru verificarea tehnică necesară redobândirii certificatului de înmatriculare reținut în trafic. Imaginile acestea sunt exact pentru aceia dintre conducătorii auto care sunt deranjați că nu ne limităm doar la o inspecție vizuală, iar răspunsul nostru este că o facem pentru siguranța voastră și a noastră.
Nu vrem să ne gândim cum s-ar fi comportat în trafic, într-o situație la limită, mașina de teren la care colegii noștri de la Caraș-Severin au descoperit că șoferul a anulat conductele de frână de la puntea spate și a înlocuit toba finală cu o “tuburală” de 32, fixată cu două șuruburi. Dacă inginerul RAR ar fi verificat doar îndepărtarea de pe vehicul a unui element de tip bulbar, acesta fiind motivul reținerii talonului în trafic, mașina ar fi putut circula din nou pe drumurile publice. Verdict? ITP anulată.
La Botoșani, colegii noștri ar fi trebuit să verifice doar dacă o Dacia Dokker mai are probleme cu instalația de iluminare și semnalizare, dacă au fost înlocuite anvelopele spate și dacă bara de protecție față a fost fixată corespunzător. Inginerul RAR s-a asigurat că această mașină nu se va mai întoarce în trafic în starea actuală", au spus reprezentanţii instituţiei.
Improvizaţii pentru transport peste limita de capacitate legală
"Vă puteți imagina de ce ar pune cineva buturugi de lemn în locul tampoanelor de suprasarcină pe o autoutilitară? Vă spun colegii de la RAR Călărași: pentru a o putea încărca mult peste masa maximă permisă.
Dacă vi se pare ca acesta nu este un motiv de respingere la RAR, vă propunem să vă imaginați cât de eficient poate frâna un vehicul a cărui greutate este cu mult mai mare decât cea pentru care a fost proiectat sistemul lui de frânare.
Noi le mulțumim colegilor care în fiecare zi pun siguranța pe primul loc pentru că aceste mașini, dar și multe altele, nu mai pot circula pe drumurile publice până nu sunt reparate…fără improvizații, buturugi de lemn și “tubulare” înfipte în țeava de evacuare", a mai adăugat RAR.