Antena 3 CNN Externe Diaspora O româncă însărcinată a fost bătută cu bestialitate de doi indivizi, într-un metrou din Italia

O româncă însărcinată a fost bătută cu bestialitate de doi indivizi, într-un metrou din Italia

Situație dramatică la Roma, acolo unde o româncă gravidă în luna a 8-a început să implore călătorii să o ajute. În acel moment au venit doi indivizi și au început să o lovească. Motivul pentru care au recurs la acest gest.

de Naty Badea    |   

Scene de o teribilă violență într-un metrou din Roma, Italia, acolo unde o femeie de etnie rromă, însărcinata în luna a 8-a a cerut ajutorul călătorilor pentru a o salva de cei care o obligă să fure în mijloacele de transport.

În acel moment, bărbații care o însoțeau, tot de etnie rromă, au tăbărât asupra ei și au început să o lovească sub privirile îngrozite ale pasagerilor din metrou.

Unii au început chiar să-și filmeze respectiva scenă, până când unul dintre agresori i-a agresat și i-a amenințat şi pe ei să pună capăt filmării.

În acest moment, carabinierii încearcă să-i identifice pe agresori și sunt pe urmele lor. Pe de altă parte, din primele cercetări reiese faptul că victima avusese deja mai multe conflicte în tabăra de rromi, unde locuia lângă Roma, cu alte femei, tot de etnie romă hoaţe de buzunar, dar și cu respectivii bărbați.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
ANM anunţă cum va fi vremea în iunie