Antena 3 CNN Externe O nouă tragedie cu români în Grecia. Un mort şi opt răniţi găsiţi pe malul mării

O nouă tragedie cu români în Grecia. Un mort şi opt răniţi găsiţi pe malul mării

Tragedie cu români aflați în vacanță în Grecia. Un turist român a murit, iar alți opt au fost răniți după ce valurile puternice i-au aruncat pe țărm. Este o tragedie produsă din inconștiența oamenilor, a relatat corespondentul Antena 3 Paul Ciurari.  

de Silvia Preda    |   

Cei nouă turişti au închiriat plăci pentru paddling în zona Kefalonia, deși erau valuri foarte mari și au și fost avertizaţi să nu facă acest lucru. Au pornit în larg încercând să facă o cursă de agrement, însă din cauza valurilor au fost răsturnați și au fost despărțiți. Practic, salvatorii i-au căutat zile întregi. 

Au fost găsiți inițial patru după care au mai fost găsiți alți patru, toți în stare destul de gravă, în stare de inconștiență. În această dimineață a fost găsit cel de-al nouălea, din păcate decedat.

Un român a murit şi opt au fost răniţi în Grecia

Au fost operațiuni ample de căutare pe o distanță foarte mare.

Autoritățile elene spun că în zonă este foarte periculos să practici acest sport, mai ales atunci când vremea nu permite.

Subiecte în articol: romani raniti Grecia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american