Prefectul județului Tulcea anunță că a sesizat DNA în cazul adăpostului de animale din comuna Dăeni
Publicat acum 22 ore si 28 minute
S-au rupt norii astăzi la Botoşani. De altfel judeţul se află sub incidenţă de cod portocaliu încă de la ora 11.00.
Ploaia torenţială a făcut ravagii inundând culturi, curţile oamenilor dar şi şosele. Inundaţii au fost înregistrate inclusiv în municipiul Botoşani, acolo unde câteva curţi au fost inundate fiind nevoia de intervenţia pompierilor. Tot în municipiul Botoşani prin 112 s-a solicitat intervenţia pentru garaje sau case inundate.
Pe un drum din comuna Măşcăteni, pompierii au salvat o familie care a fost luată de viitură cu tot cu autoturismul în care se aflau, scrie adevarul.ro.