Antena 3 CNN Externe Rusia a găsit cea mai sigură rută de transport către Iran după ce strâmtoarea Ormuz a fost blocată și a reluat exportul de cereale

Rusia a găsit cea mai sigură rută de transport către Iran după ce strâmtoarea Ormuz a fost blocată și a reluat exportul de cereale

G.M.
1 minut de citit Publicat la 08:12 11 Mar 2026 Modificat la 10:24 11 Mar 2026
Rusia a găsit cea mai sigură rută de transport către Iran după ce strâmtoarea Ormuz a fost blocată și a reluat exportul de cereale. FOTO: Getty Images

Companiile rusești au reluat exporturile de cereale către Iran, al treilea cel mai mare cumpărător de cereale al Rusiei, prin Marea Caspică, rută considerată cea mai sigură după închiderea Strâmtorii Ormuz.

Exporturile de cereale rusești destinate Iranului, atât dinspre Marea Neagră, cât și prin Marea Caspică, au fost oprite săptămâna trecută, au declarat pentru Reuters surse care cunosc situația, scrie Business Recorder. Una dintre surse, care a vorbit sub protecția anonimatului, a estimat că întreruperea transporturilor prin Marea Caspică a durat aproximativ două zile.

Sursele au indicat că livrările din terminalele de la Marea Neagră către Golful Persic rămân suspendate.

Datele furnizate de platformele London Stock Exchange Group au indicat că cinci nave sunt încărcate cu cereale în portul Astrahan, cantitatea totală fiind de aproximativ 22.600 de tone. În plus, nouă nave care transportă 28.000 de tone de cereale așteaptă să descarce în largul coastelor Iranului.

Analiștii companiei Rusagrotrans, specializată în transportul feroviar de cereale, au arătat că Iranul a importat aproape 6 milioane de tone de cereale din Rusia în perioada iulie-februarie, adică aproape dublu față de nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Aceștia au calculat, de asemenea, că exportatorii ruși au livrat 1,9 milioane de tone de grâu către Iran, dintr-un volum planificat de 2,0 până la 2,2 milioane de tone.

Rusia, cel mai mare exportator de cereale din lume, și-a consolidat în ultimii ani logistica de export prin Marea Caspică, vizând piețe precum Iranul, statele din Golf, Irak și Afganistan.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole