Antena 3 CNN Externe Moscova despre criza din Afganistan: ”Ce face Occidentul?”

Moscova despre criza din Afganistan: ”Ce face Occidentul?”

Diplomația rusă a criticat atitudinea generală a Occidentului cu privire la situația de criză care afectează Afganistanul după ce talibanii au revenit la putere.

de Alexandra Ionescu    |   

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat atitudinea generală a mai multor cancelarii occidentale cu privire la criza afgană.

„Ce face lumea occidentală? Acestea sunt aceleași țări ale NATO, ale UE, care au făcut ordine acolo timp de 20 de ani.

Încep ei să desfășoare tabere de refugiați, să aloce fonduri ONG-urilor importante care oferă asistență?

Nu, ei publică o declarație pe site-ul Departamentului de Stat, cerând să nu se închidă punctele de trecere a frontierelor, să fie lăsate drumurile și aeroporturile deschise”, a spus Maria Zaharova, referindu-se la o declarație comună publicată pe 15 august pe site-ul guvernului SUA.

„În loc să desfășoare tabere de refugiați și să aloce ajutor umanitar populației afgane, Statele Unite și țările UE fac apel la țările vecine să nu închidă punctele de trecere a frontierei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus, potrivit RT France.

Nu doar criza umanitară care se desfășoară în Afganistan este șocantă, dar și reacția lumii democratice la această criză”, a comentat Zaharova.

Anterior acestei declarații, Zarahova a comentat pe canalul ei de Telegram :

“Judecând după situația din Afganistan (apropo, similar cu combaterea pandemiei), Occidentul colectiv știe să-și manifeste așa-numita solidaritate doar în două cazuri: 1) în raport cu Rusia, atunci când pun în funcțiune rusofobia, 2) În vorbe goale”.

 

 

Subiecte în articol: Afganistan talibani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian