Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este unul dintre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute sate din Toscana. Are doar aproximativ 30 de locuitori, iar străduțele sale abrupte și casele medievale par desprinse dintr-o altă epocă.
Există locuri în Italia în care timpul pare că s-a oprit în loc cu sute de ani în urmă. Lucchio, o mică localitate din comuna Bagni di Lucca, provincia Lucca, este unul dintre ele.
› Vezi galeria foto ‹
Așezat la poalele Apeninilor toscano-emilieni, în Valea Lima, satul pare să se agațe de versantul muntelui. Casele sunt construite aproape una peste alta, iar poziția extrem de abruptă i-a adus reputația de „sat vertical”, potrivit turistipercaso.it.
Numele localității are, la rândul său, o poveste interesantă. „Lucchio” ar proveni din latinescul lucus, care înseamnă „pădure” sau „loc acoperit de păduri”. Iar pădurile de castani care înconjoară satul confirmă, într-un fel, această origine.
Departe de aglomerația marilor destinații turistice din Toscana, Lucchio este un loc pentru cei care vor să descopere o Italie mai puțin cunoscută, autentică și surprinzătoare.
Un sat cu câteva suflete
Lucchio este cea mai îndepărtată localitate aparținătoare de Bagni di Lucca, la aproximativ 18 kilometri de aceasta. Astăzi, aici mai trăiesc în jur de 30 de oameni.
Depopularea a afectat puternic satul începând din secolul trecut, când mai multe epidemii au contribuit la scăderea numărului de locuitori. Cu toate acestea, Lucchio continuă să atragă atenția celor interesați de patrimoniul său și de peisajele spectaculoase.
Satul se află pe Monte Penna di Lucchio, la aproximativ 780 de metri altitudine. Din acest punct se deschide o priveliște amplă asupra Câmpiei Lucca și a unei părți importante din Apeninii din zona Pistoia.
Un loc în care timpul pare să se fi oprit
Lucchio este înconjurat de păduri de castani, iar zona este cunoscută pentru calitatea castanelor. Un vechi drum de pământ, folosit astăzi de iubitorii de drumeții, era cândva străbătut de pelerini care se îndreptau spre Spedaletto, localitate ale cărei ruine mai există și astăzi.
Traseul spre Croce a Veglia oferă priveliști spectaculoase asupra munților și văilor din jur. Pentru cei care ajung aici, peisajul pare desprins dintr-o carte poștală.
Dar adevărata atracție este chiar satul.
Casele medievale, aleile înguste și pantele extrem de abrupte creează senzația că Lucchio este o „mașină a timpului”. Unele dintre case sunt abandonate, însă tocmai această atmosferă contribuie la farmecul aparte al localității.
De altfel, există și o poveste locală care ilustrează cât de abrupt este satul. Se spune că femeile erau nevoite să prindă săculeți de cozile găinilor pentru ca ouăle să nu se rostogolească la vale.
Fortăreața care veghea asupra văii
Din vechea fortăreață a satului Lucchio nu au mai rămas decât ruinele. Acestea sunt însă suficient de bine păstrate pentru ca vizitatorii să-și poată imagina forma vechii cetăți și locul în care erau amplasate casele garnizoanei.
Poziția strategică a făcut din Lucchio, în trecut, un important punct militar de observație al Republicii Lucca. Fortăreața avea rolul de a apăra teritoriul în timpul conflictelor cu Florența.
Și aici începe una dintre cele mai interesante povești din istoria satului.
Cele două tinere care au salvat Lucchio
În anul 1437, Lucchio a fost amenințat de trupele florentine, iar satul a fost singurul din zonă care nu a ajuns sub ocupație datorită curajului a două tinere femei.
Se numeau Anastasia di Martino și Lucia di Nicolao și proveneau din Vico Pancellorum.
Cele două au aflat că Gaspero da Stazzema, comandantul fortăreței, intenționa să-i lase pe florentini să pătrundă în cetate, trădând astfel Republica Lucca.
Anastasia și Lucia au reușit să-l ia prizonier pe comandant. Potrivit poveștii consemnate într-o veche petiție, cele două tinere s-ar fi rugat Fecioarei Maria, după care au găsit cheile fortăreței. Au deschis porțile și au primit ajutor pentru a-l imobiliza pe presupusul trădător.
Pentru localitatea Lucchio, gestul lor a avut consecințe importante.
O recompensă care a contribuit la supraviețuirea satului
În 1441, Republica Lucca a răsplătit comunitatea pentru loialitatea sa. Taxele locuitorilor au fost reduse la minimum, iar autoritățile au stabilit că acestea nu puteau fi majorate ulterior.
Pentru un sat care se număra printre cele mai sărace din regiune, măsura era extrem de importantă.
Pacea nu avea însă să dureze pentru totdeauna. Fortăreața a continuat să fie atacată, iar în 1525, Lucchio avea să se întoarcă împotriva Luccăi, oferind adăpost unora dintre cei mai importanți adversari ai acesteia.
Astăzi, din vremurile tulburi ale cetății au mai rămas doar ruinele, casele medievale și poveștile transmise de-a lungul generațiilor.