ACTUALIZARE 11:35. Prim-ministra Japoniei, Sanae Takaichi, a criticat prima vizită a lui Vladimir Putin în insulele Kurile, calificând-o drept „absolut inacceptabilă”.
Presa de stat rusă a relatat că Putin a vizitat Iturup, cunoscută în Japonia sub numele de Etorofu, una dintre cele patru insule din arhipelagul Kurile revendicate atât de Rusia, cât și de Japonia.
Vizita lui Putin „a înrăutățit percepția Japoniei asupra Rusiei”, le-a spus Takaichi jurnaliștilor, reafirmând că arhipelagul reprezintă „un teritoriu care aparține în mod unic Japoniei, atât din punct de vedere istoric, cât și potrivit dreptului internațional”.
--
Vladimir Putin a vizitat, joi, insula Iturup (Etorofuto), cea mai mare din lanțul Kurilelor (Chishima), pentru prima oară când dictatorul vizitează teritoriul ocupat și administrat de Rusia dar revendicat de Japonia, relatează Reuters.
Vladimir Putin a ajuns pe insule la o zi după ce Rusia și Coreea de Nord au făcut exerciții navale de anvergură.
Insulele Chishima sunt în continuare un punct major de ruptură între Rusia și Japonia, fiind motivul pentru care cele două țări nu au încheiat niciodată un acord formal de pace după Al Doilea Război Mondial.
Uniunea Sovietică a declarat război Japoniei și a invadat-o în ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial, la trei luni după ce Germania capitulase necondiționat.
În această ultimă fază a războiului, URSS a ocupat sudul insulei Sahalin (Karafuto) deținut de Japonia, anexându-l împreună cu lanțul de mici insule din nordul Hokkaido.
Japonia, iritată de vizita lui Putin
Putin a vizitat fabrică de procesare a peștelui și a inspectat exerciții navale în Orientul Extrem.
Guvernul de la Tokyo a protestat față de vizita dictatorului în teritoriu. Ministrul de externe japonez a scris pe Twitter:
„Teritoriile de Nord, inclusiv Etorofu, sunt teritorii care aparțin în mod inerent Japoniei, atât din punct de vedere istoric, cât și potrivit dreptului internațional”, a declarat Toshimitsu Motegi. „Japonia protestează ferm față de această vizită”.
Imagini difuzate de postul Vesti TV l-au arătat pe Putin, îmbrăcat într-un costum închis la culoare, într-o încăpere unde privea doi pești mari, un ton și un halibut, așezați pe o masă, în timp ce doi oficiali vorbeau despre pescuit și comportamentul migrator al peștilor. El s-a oprit și pentru a gusta icre locale.
„Ce vreme frumoasă aveți aici, exact ca într-o stațiune!”, le-a spus Putin unui grup de localnici din Iturup. „Și noi credeam că dumneavoastră ați aranjat-o!”, i-a răspuns în glumă o femeie care părea să aibă în jur de 30 de ani.
Vizita vine după ce Coreea de Nord, aliata Rusiei, a lansat miercuri o rachetă balistică spre apele aflate la est de Peninsula Coreeană, cu doar câteva zile înaintea unor ample exerciții militare comune ale Seulului și Washingtonului, criticate de mult timp de Phenian.