Frederick Forsyth, autorul care și-a transformat experiențele de fost agent MI6 și jurnalist în thrillere literare de mare succes, a murit la 86 de ani. Considerat unul dintre maeștrii thrillerului politic și de spionaj, Forsyth scris romane precum „Ziua Șacalului”, „Dosarul Odessa” și „Câinii Războiului”, care s-au bucurat de un succes global, fiind traduse în zeci de limbi și vândute în peste 75 de milioane de exemplare, scrie The Guardian.
Combinând cercetări minuțioase cu intrigi captivante, a fost distins cu premii importante, printre care cel de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 1997 și premiul Diamond Dagger al Asociației scriitorilor de romane polițiste.
Născut în 1938 în Ashford, Kent, Forsyth a fost pilot de avioane de vânătoare în armata britanică, dar după ce Forțele Aeriene Regale nu i-au mai permis să își continue cariera în cabina de pilotaj, a ales să călătorească. Ca jurnalist Reuters, a avut norocul să fie trimis la Paris, după ce colegul său a avut probleme de sănătate: „Un bărbat a intrat în biroul meu și a întrebat dacă cineva vorbește franceză. În câteva zile eram în avion spre Paris”, povestea el pentru Big Issue.
Cum s-a născut "Ziua Șacalului"
Parisul din 1961 era în fierbere, militanții de dreapta amenințând să-l asasineze pe Charles de Gaulle după oferta sa de independență pentru Algeria. „Toți așteptam mega-povestea”, își amintea Forsyth în Express, „momentul în care un lunetist îl lovește în frunte”. Forsyth a obținut informații din interior de la gărzile de corp ale lui De Gaulle, iar când un prieten l-a întrebat dacă asasinatul va avea succes, el a răspuns că „se poate face, dar doar de către un străin. Un asasin fără nume, fără față, fără dosar, un profesionist.” Acesta a fost punctul de pornire al unui bestseller internațional.
După o perioadă în Germania de Est, Forsyth s-a angajat la BBC și în 1967 a fost trimis în Nigeria să relateze despre războiul din Biafra. A ajuns în regiunea estică, recent declarată independentă, la trei zile după invazia guvernului federal, fiind informat că rebeliunea va fi înăbușită rapid.
„Sarcina mea era să scriu despre marșul triumfal al armatei nigeriene”, spunea Forsyth. „Dar nu s-a întâmplat așa. Naiv, am acceptat această versiune. Când reportajul meu a fost difuzat, înaltul comisar s-a plâns la Oficiul Central de Registru din Londra, care a transmis sesizarea la BBC, iar ei m-au acuzat de activități pro-rebeli și m-au rechemat la Londra.”
Nemulțumit de atitudinea BBC, Forsyth a demisionat și s-a întors în Biafra ca reporter independent în 1968. A contribuit la dezvăluirea foametei de acolo, care a cutremurat lumea, și a început să lucreze pentru MI6.
Deși a negat mereu că ar fi fost spion, în autobiografia sa „The Outsider” din 2015 a recunoscut că a fost „activ” în cadrul serviciilor secrete britanice timp de peste 20 de ani.
„Nu era nimic ciudat în asta,” spunea el la Guardian Live, „era Războiul Rece. O mare parte din puterea serviciilor secrete britanice venea din numărul de voluntari. Un om de afaceri putea merge la un eveniment într-un oraș greu accesibil și era abordat politicos: «Dacă ați fi amabil să acceptați un plic sub ușa hotelului și să-l duceți acasă...» Așa am făcut. Am îndeplinit niște misiuni.”
Ficțiunea care a scos la iveală un criminal nazist
Forsyth s-a întors în Marea Britanie în decembrie 1969, la încheierea războiului, „fără loc de muncă, fără perspectivă, fără apartament, fără mașină, fără economii.” Disperat, a decis să scrie un roman. „Pur și simplu m-am așezat și am scris despre asasinul invizibil fără nume. Cunoșteam povestea atât de bine. Am scris zi și noapte timp de 35 de zile.”
„Ziua Șacalului” a reînviat zilele lui Forsyth la Paris, în jurul unei anchete ce viza dejucarea complotului unui asasin de a-l ucide pe De Gaulle. Plin de detalii operaționale și cu personaje fictive în locul unor figuri publice, romanul a adus un realism nou genului thriller. The Guardian îl numea în 1971 o „poveste captivantă, superb documentată”, întrebându-se dacă e ficțiune sau realitate. A devenit rapid un bestseller internațional și a fost ecranizat doi ani mai târziu.
În „Dosarul Odessa” (1972), un tânăr reporter german îl caută pe criminalul de război nazist Eduard Roschmann și descoperă o organizație ce proteja foști membri SS de rang înalt. New York Times a criticat dur romanul, spunând că Forsyth „a folosit istoria dureroasă pentru senzaționalism”, dar cartea a fost totuși un succes.
Forsyth susținea că romanul l-a ajutat să-l identifice pe Roschmann în viața reală: „Filmul a fost proiectat într-un mic cinematograf lângă Buenos Aires, unde un spectator a spus: «Îl cunosc pe omul ăsta, locuiește lângă mine» și l-a denunțat. Roschmann a fugit în Paraguay și a murit de un atac de cord la graniță, fiind îngropat într-o groapă nemarcată. Sper că i-au pus un exemplar al cărții în mormânt.”
Forsyth a dezvoltat o metodă: șase luni de cercetare pentru un roman, urmate de scrierea a cărții, potrivit ziarului britanic. Atenția sa la detalii l-a pus în pericol: în 1974, în timp ce investiga comerțul ilegal cu arme în Hamburg pentru „Câinii războiului”, a fost recunoscut de un traficant care i-a dat 80 de secunde să plece de la hotel. A fugit la gară și a sărit într-un tren.
În următoarele cinci decenii, Forsyth a continuat să scrie bestselleruri cu teme precum arme nucleare, invazia irakiană a Kuweitului, traficul de cocaină și terorismul islamic. Critic vocal al lui Tony Blair, susținător al Brexitului și sponsor al campaniei Brexit Better Off Out, a exprimat și scepticism față de schimbările climatice în rubricile sale din Daily Express.
Forsyth nu a fost niciodată romantic în privința scrisului, anunțând de mai multe ori retragerea și mărturisind că scrisul a fost, pentru el, o „muncă de mercenar”. „Sunt puțin mercenar. Scriu pentru bani", spunea el, potrivit The Guardian.