Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Scrisoarea lui Gică Popescu după moartea lui Didi Prodan

Scrisoarea lui Gică Popescu după moartea lui Didi Prodan

Fostul căpitan al Naționalei a scris un mesaj pe care l-a citit după înmormântarea lui Daniel Prodan.

"Mi-ar fi fost aproape imposibil să vă vorbesc liber în acest moment, motiv pentru care am scris câteva rânduri despre Didi, rânduri pe care și să le citesc mi-e foarte greu.

Încă nu-mi vine să cred unde ne aflăm acum, pentru ce ne-am adunat aici. Am pierdut un coleg și un prieten pe care orice om și l-ar fi dorit aproape. Un suflet mare, care iubea atât de mult oamenii și răspândea în jurul lui numai bucurie. Cine l-a cunoscut pe Didi știe că era de ajuns să-l vezi zâmbind ca sa te binedispună, iar dacă iți mai spunea și o poveste, îți schimba cu totul ziua.

Plecarea lui ne-a sfâșiat pe toți. Pe cât de mari au fost bucuriile trăite împreună, pe atât de dureroasă este despărțirea de el. Avea planuri atât de mari cu fotbalul și iși dorea din toată inima să schimbe lucrurile, să le facă să strălucească la fel ca inainte.

Generația noastră de aur nu mai e in formula completă. Ne e teribil de greu sa «jucăm» în minus, dar îi promitem lui Didi că o să facem tot ce ne stă în putință pentru ca el să-și vadă, de acolo, de sus, visurile împlinite.

Cu câteva minute înainte ca el să ne părăsească, ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: «Sunt alături de tine, Gică!» Da, Didi, simt asta… chiar dacă nu mai ești aici, vei fi prezent în sufletul meu pentru totdeaună.

Ramas bun, prieten de aur!", a fost mesajul lui Popescu.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania