Antena 3 CNN › Externe › Șeful diplomației franceze îl acuză pe Jean-Luc Melenchon că „s-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului”

Șeful diplomației franceze îl acuză pe Jean-Luc Melenchon că „s-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului”

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 17:31 08 Noi 2026 Modificat la 17:31 08 Noi 2026
Melenchon îi devansează frecvent în sondaje pe candidații centriști și ar puta ajunge pe locul doi la prezidențiale. Foto: Profimedia Images

Șeful diplomației Franței, Jean-Noel Barrot, l-a criticat dur pe Jean-Luc Melenchon, candidatul partidului „Franța Nesupusă”, la alegerile prezidențiale din primăvara anului viitor, spunând despre el că „s-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului”. Barrot l-a criticat pe Melenchon pentru declarațiile făcute cu referire la regiunea ucraineană Donbas, ocupată ilegal de Rusia putinistă.

„El s-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Peste tot în lume, Kremlinul încearcă să convingă șefii de stat și de guvern că în fond Donbasul este rusesc și că războiul de agresiune este un război de eliberare a Donbasului”, a declarat Jean-Noel Barrot. „Ceea ce este evident de o gravitate fără precedent și, după părerea mea, aceasta îl descalifică definitiv pentru a exercita funcțiile la care aspiră”, a adăugat el.

Candidatul partidului de extremă stânga la alegerile prezidențiale, Jean-Luc Melenchon, a declarat, sâmbătă, că soluționarea războiului din Ucraina ar putea trece prin concesii teritoriale, în special în Donbas, unde, spune el, populația trebuie să fie consultată.

În discursul-program pronunțat în fața a peste 20.000 de persoane la Bourget, potrivit organizatorilor, el a declarat că un guvern condus de partidul său s-ar angaja „deschis în soluționarea invaziei rusești în Ucraina”.

Criticat adesea pentru că a pus la îndoială legitimitatea lui Volodimir Zelenski și a denunțat atacurile ucrainenilor în adâncimea Rusiei, el a spus că refuză „să aibă în vedere o pace cu concesii teritoriale în Ucraina, fără să se ceară populațiilor vizate, dacă sunt de acord să se afle de o parte sau de cealaltă parte a frontierei”.

„Cine are dreptul să știe dacă populația vrea să fie ucraineană sau rusă?”, a spus Melenchon. Întrebarea retorică a lui Melenchon este lipsită de sens mai ales având în vedere faptul că Ucraina este supusă unui război terorist de aproape cinci ani, iar populația din teritoriile respective nu poate fi „întrebată” în condiții de război. În plus, Donbasul aparține Ucrainei conform legislației internaționale.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole