Joi, 8 octombrie 2026, sute de elevi din București și Ilfov vin la Romexpo nu doar ca să admire mașini, ci și ca să învețe cum să fie în siguranță lângă ele. Ziua siguranței rutiere face parte din programul Smart Urban Mobility, eveniment organizat de Antena 3 CNN și Salonul Auto București & Accesorii, și are loc în colaborare cu Academia Titi Aur, SABIF și Poliția Română – Direcția Rutieră. De la ora 12:00, are loc conferința „Driving the Future Forward”, despre infrastructura și viitorul transportului în România.
Joi, zona de conferințe și workshop-uri devine o sală de clasă: elevii participă la ateliere practice și demonstrații alături de polițiști, paramedici și instructori auto. Apoi pot descoperi zona expozițională, unde partenerii Antena 3 CNN, autoritățile locale și universitățile prezintă soluții de transport inteligent și smart city, și zona verde de mobilitate sustenabilă, unde pot urca în autobuze și trenuri electrice.
Copiii de azi sunt pietonii, bicicliștii și șoferii de mâine. Obiceiurile pe care și le formează acum, de la felul în care traversează strada până la centura pusă pe bancheta din spate, îi vor însoți toată viața. De aceea, ziua de joi nu este despre reguli învățate pe de rost, ci despre
Poliția, ambulanța și instructorii auto, alături de elevi
Ziua îi aduce pe elevi față în față cu oamenii care lucrează zilnic pe șosea: polițiști, paramedici și instructori de condus defensiv. Fiecare partener aduce o perspectivă diferită asupra aceleiași întrebări: cum evităm un accident și ce facem dacă se întâmplă?
Ministerul Afacerilor Interne vine, prin Poliția Română – Direcția Rutieră, cu experiența polițiștilor care lucrează zilnic în trafic.
Academia Titi Aur aduce tehnicile de condus preventiv pe înțelesul copiilor. Titi Aur va vorbi și despre bicicliști, semnele de circulație și importanța centurii puse pe bancheta din spate.
SABIF, Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, le arată elevilor ce pot face în primele minute după un accident. Copiii învață când să sune la 112, cum să verifice dacă o persoană respiră și cum se fac manevrele de resuscitare.
Elevii vor participa la ateliere practice, demonstrații și exerciții și vor pune întrebări specialiștilor. Ediția de anul trecut a arătat cât de bine funcționează: sute de copii au plecat de la Romexpo știind mai mult despre cum să aibă grijă de ei și de ceilalți în trafic și ca pietoni.
Educație rutieră: teorie, karturi și demonstrații live
Între orele 11:00 și 17:00, elevii trec, pe grupe, prin două etape: una de teorie, în studioul Antena 3 CNN, și una practică, în aer liber.
Teoria, în pavilion. Reprezentanții Academiei Titi Aur, ai Poliției Române – Direcția rutieră și ai SABIF le vorbesc copiilor despre cum să fie în siguranță pe stradă, iar întâlnirile sunt transmise live.
Practica, în aer liber. Elevii testează circuitul exterior de karturi al Academiei Titi Aur, dedicat siguranței rutiere și gândit pentru copiii cu vârste între 8 și 10 ani. Apoi urcă în ambulanța SABIF și primesc explicații de la polițiști, la standul Poliției Române – Direcția rutieră.
Conferința „Driving the Future Forward”: încotro merge infrastructura României
Lideri din administrație, mediul de afaceri și industriile de transport discută despre infrastructură și mobilitate ca motoare ale dezvoltării României: investițiile care pot schimba țara, viitorul finanțărilor după PNRR și marile proiecte de conectivitate.
Printre invitați se află Gruia Stoica, președintele Grampet Group, cel mai mare grup feroviar privat din România, și Mariana Ioniță, secretar general al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, alături de un reprezentant al ministerului responsabil de proiectele europene.
De la drumuri și căi ferate la transportul aerian și soluțiile de mobilitate inteligentă, dezbaterea pornește de la o întrebare: cum poate România să își valorifice poziția strategică și să devină un nod regional de transport și conectivitate?
Temele conferinței:
· Mobilitate inteligentă, infrastructură eficientă - cum construim sisteme de transport moderne, integrate și adaptate nevoilor viitorului
· Investițiile care schimbă fața României - marile proiecte de infrastructură și impactul lor asupra economiei și comunităților
· Există viață după PNRR? - soluții de finanțare și noi surse de investiții pentru etapa următoare
· Noile rețele de transport, șansa de interconectare a României - legarea regiunilor și integrarea în marile coridoare europene
· Feroviar, rutier, aerian: România devine jucător regional - infrastructura de transport ca avantaj strategic și motor al competitivității
Antena 3 CNN pune siguranța rutieră pe agenda orașului
Un trafic mai sigur se construiește atât prin educație, cât și prin infrastructură. Mobilitatea urbană inteligentă nu înseamnă doar vehicule electrice și aplicații, ci și drumuri, căi ferate și rețele de transport moderne, dar și oameni care știu să se comporte responsabil în trafic.
În timp ce la conferința „Driving the Future Forward” se discută despre investițiile care vor schimba fața României în următorii ani, elevii învață, câțiva pași mai încolo, reflexele care îi vor însoți toată viața: să se uite de două ori înainte să traverseze, să își pună centura fără să li se mai spună și să știe ce să facă dacă cineva are nevoie de ajutor. Peste câțiva ani, aceiași copii vor circula pe drumurile despre care se vorbește azi. Iar felul în care vor conduce pe ele începe să se formeze de acum.
SUM are loc în cadrul Salonului Auto București & Accesorii, primul salon auto specializat din România, organizat din 1993. Ediția din acest an se desfășoară între 6 și 11 octombrie, în Pavilionul B2 de la Romexpo și în zona exterioară adiacentă.