Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei. Gică Popescu: „S-a dovedit că fotbalul românesc are resurse incredibile”

Sinteza Zilei. Gică Popescu: „S-a dovedit că fotbalul românesc are resurse incredibile”

Gică Popescu, fostul căpitan la Naționalei României și unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai generației de Aur, a precizat la emisiunea ”Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea, că se așteaptă de la diferiți oameni cu resurse financiare și instituționale să ajute acest proiect de fotbal, ca pe viitor să se creeze o infrastructură necesară.

„Cu siguranță aș fi considerat subiectiv dacă toate meritele ar fi doar ale lui Hagi. Hagi are un mare merit, unul uriaș, 11 dintre fotabliștii care au făcut o performanță fantastică sunt crescuți la Academie sa. Sportivul român este dotat, iar cu puțină educație susținută, rezultatele sale pot deveni fantastice. Trebuie să facem permanent ceea ce a făcut Gică Hagi cu această academie. Ar fi minunat ca toate telefoanele pe care le-am primit să nu se oprească cu ultimul fluier al arbitrului. Ne-ar plăcea ca lumea să aprecieze acest proiect și după, pe viitor, nu doar acum. Să nu uităm să investim în tineri să creăm o infrastructură în acest sens”, a subliniat Gică Popescu.   

Subiecte în articol: Gica Popescu Sinteza Zilei fotbal
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are