Multă vreme, oamenii de știință au crezut că Alicella gigantea – cel mai mare amfipod din lume – este o apariție excepțională în adâncurile oceanului. Puținele capturi și rarele imagini păreau să arate că vorbim despre o specie izolată, greu de întâlnit.
Un studiu publicat în Royal Society Open Science arată însă că realitatea este cu totul alta: acest crustaceu uriaș trăiește pe aproape 59% din fundul oceanelor lumii, ceea ce schimbă radical modul în care priveam viața din adâncuri. Rezultatul răstoarnă prejudecata că speciile de mare adâncime sunt rare și aduce o nouă perspectivă asupra biodiversității, adaptării și capacității vieții de a supraviețui în cele mai dure condiții de pe planetă, scrie Newsweek.
› Vezi galeria foto ‹
O specie spectaculoasă care ne-a păcălit zeci de ani
Alicella gigantea, cunoscută și ca „super-amfipod”, poate ajunge la 34 de centimetri lungime și a fost descrisă pentru prima dată în 1899. Pentru că era observată extrem de rar, s-a presupus că trăiește doar în câteva zone izolate ale oceanului.
Un studiu coordonat de dr. Paige J. Maroni de la Universitatea din Australia de Vest contrazice însă complet această idee. Cercetătorii au analizat 195 de înregistrări din 75 de locații diferite și au făcut teste genetice detaliate. Concluzia: specia nu doar că este prezentă în adâncuri, dar prosperă în zonele abisale (3.000–6.000 m) și hadale (6.000–~11.000 m) din Pacific, Atlantic și Indian.
Și mai interesant este faptul că, deși acoperă o zonă uriașă, diferențele genetice dintre populațiile descoperite sunt foarte mici. Asta sugerează că vorbim despre o singură specie, extrem de adaptată la dispersie în adâncuri, ajutată de stabilitatea evolutivă, curenții oceanici și procese geologice desfășurate pe milioane de ani.
Toate aceste descoperiri au fost posibile datorită tehnologiilor moderne: echipamente de explorare cu momeală, filmări de înaltă rezoluție și secvențiere genetică avansată. În unele locuri, cercetătorii au văzut chiar agregări mari, ceea ce arată că specia este de fapt mult mai comună decât credeam.
Ce spun oamenii de știință
„Istoric, a fost prelevată sau observată mult mai rar decât alți amfipodi de adâncime, ceea ce sugera densități scăzute ale populației. Și, pentru că nu era găsită des, se știa foarte puțin despre demografie, variația genetică și dinamica populațiilor, existând doar șapte studii publicate pe baza datelor ADN”, a spus dr. Paige J. Maroni.
„Pe măsură ce explorarea adâncurilor marine avansează la niveluri dincolo de capacitățile obișnuite de prelevare, există tot mai multe dovezi că cel mai mare crustaceu de adâncime din lume este departe de a fi rar”, adaugă ea.
Ce urmează
Cercetătorii spun că explorarea trebuie să continue. Sunt necesare mai multe studii genetice și biologice ca să înțelegem complet ciclul de viață al speciei, reziliența ei și dacă nu cumva există și alte forme „ascunse” ale acesteia.
În același timp, faptul că aceste ecosisteme sunt în plină atenție în contextul discuțiilor despre exploatarea minieră a adâncurilor oceanice face ca astfel de date să fie cruciale. Ele sunt importante pentru protecția mediului marin, pentru înțelegerea ciclului carbonului și pentru evaluarea reală a biodiversității globale.