Un cetățean român s-ar putea afla printre victimele incendiului din stațiunea de schi elvețiană Crans-Montana, din noaptea de Revelion, a transmis Antena 3 CNN. Informația a fost confirmată ulterior de MAE. Potrivit surselor Antena 3 CNN, ar fi vorba despre un tânăr de 18 ani, cu dublă cetățenie româno-elvețiană, care în acest moment este dispărut.
UPDATE 15:30 „În legătură cu tragicul eveniment produs în Elveția, în stațiunea Crans Montana, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului. Echipa consulară desfășoară demersurile necesare pe lângă autoritățile elvețiene competente și va comunica public orice evoluție confirmată oficial.”, a tranmis MAE.
„Totodată, România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru a sprijini autoritățile elvețiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate. În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale sunt pregătite să ofere sprijin, inclusiv pentru eventuale zboruri medicale specializate, la solicitarea părții elvețiene.”, se mai arată în comunicatul MAE
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berna, continuă să monitorizeze situația cu prioritate.
Știrea inițială: Băiatul ar fi mers în disco-barul care a luat foc împreună cu mai mulți prieteni.
Aceleași surse spun că autoritățile române au primit primele informații despre acest caz, prin consulat, în cursul zilei de joi, 1 ianuarie.
Până în acest moment, Ministerul Afacerilor Externe nu a confirmat oficial informația.
Sunt cel puțin 115 răniți în acest moment, dintre care majoritatea se află în stare gravă și doar o parte din ei au fost identificați. Autoritățile au anunțat până că cel puâin 40 de persoane au decedat.
Contactat vineri de AFP, ambasadorul Italiei în Elveția a declarat că autoritățile din cantonul Valais l-au informat despre un număr de 47 de morți și 112 răniți.
„Avem 47 de victime neidentificate a căror identificare va dura zile, va fi atât de dificilă. Și avem 112 răniți, dintre care 107 au fost identificați și ale căror familii au fost deja anunțate”, a explicat el.