Antena 3 CNN Externe O tânără primit 7 milioane dolari de la Airbnb, după ce a fost violată într-un apartament închiriat

O tânără primit 7 milioane dolari de la Airbnb, după ce a fost violată într-un apartament închiriat

O tânără din Australia a povestit că a fost violată într-una din proprietățile listate de Airbnb. Compania a despăgubit-o pe fată cu 7 milioane de dolari, pentru ca aceasta să nu îi dea în judecată și să le strice reputația.

de Andreea Ştefan    |   

Tânăra din Australia, care a preferat să-și păstreze anonimatul, a povestit cum în noaptea dintre 31 decembrie 2015 și 1 ianuarie 2016 a fost violată într-una dintre proprietățile listate pe Airbnb.

Incidentul a avut loc în New York, SUA, când fata a călătorit din Australia, împreună cu mai mulți prieteni, pentru a sărbătorii Revelionul departe de casă.

Aceasta a plecat mai devreme decât prietenii săi de la petrecerea din club la care au participat, cu puțin după miezul nopții.

Bărbatul care închiriase proprietatea prin Airbnb, Junior Lee, s-a ascuns în baia apartamentului după ce grupul a plecat la petrecere.

Când tânăra a ajuns în casă, Junior Lee a amenințat-o cu cun cuțit și a violat-o, informează Bloomberg.

După acest incident neplăcut, compania Airbnb a colaborat cu poliția locală, a găzduit victima într-un hotel și s-a oferit să plătească și transportul mamei acesteia.

Pentru ca fata să nu îi dea în judecată, iar reputația lor să nu aibă de suferit, Airbnb i-a oferit tinerei și suma de 7 milioane de dolari.

Subiecte în articol: Airbnb viol
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Xi Jinping, primit la Paris de Macron și Ursula von der Leyen