Țara în care lacurile dispar unul câte unul. Ce dezvăluie imaginile din satelit. “90% din Urmia nu mai e”

Pentru mulți iranieni, cea mai prezentă amenințare nu este războiul, ci lipsa apei. Anii de secetă, și utilizarea nesustenabilă a resurselor au împins țara într-o situație de stres hidric sever, în care sunt epuizate rezervoarele, râurile și rezervele de apă subterană, relatează Al Jazeera într-un amplu material publicat pe site-ul său. 

Războiul declanșate la finele lui februarie de Statele Unite și Israel împotriva Iranului a adăugat o presiune suplimentară: în primele săptămâni ale conflictului au apărut informații privind avarierea instalațiilor de desalinizare, a conductelor și a altor infrastructuri civile de apă.

Iranul este clasificat de către World Resources Institute ca având un nivel „extrem de ridicat” de stres hidric de bază, în condițiile în care țara folosește anual peste 80% din resursele sale regenerabile de apă.

Cum a dispărut Lacul Urmia

Una dintre cele mai impresionante manifestări ale crizei apei din Iran poate fi observată din spațiu.

Imagini realizate la momente diferite ale lacului Urmia, situat în nord-vestul Iranului, arată cum Urmia, cel mai mare lac sărat din Orientul Mijlociu, situat în nord-vestul Iranului, și-a redus suprafața cu peste 90% în ceva mai mult de trei decenii.

Urmia acoperea aproape 6.000 de kilometri pătrați în 1990. În prezent, suprafața lacului s-a redus la doar 581 de kilometri pătrați (imaginile următoare).

Secetele consecutive, consumul pentru agricultură, devierea cursurilor de apă și exploatarea rezervelor subterane au transformat vaste porțiuni ale acestui lac în întinderi de sare expuse vederii.

Peste 60 de baraje construite pe râurile care alimentau Urmia au redus drastic aportul de apă, în timp ce fermierii au redirecționat apa către canale de irigații.

Deceniile de exploatare a apelor subterane au epuizat acviferele din subsol. 

Creșterea temperaturilor a accelerat evaporarea, în timp ce precipitațiile au continuat să scadă.

Iranul se confruntă cu un deficit tot mai mare de apă

Pentru a-și menține resursele de apă dulce, o țară trebuie să reînnoiască cel puțin aceeași cantitate de apă pe care o extrage pentru agricultură, industrie și consum casnic.

Iranul se află de mult timp în dezechilibru. 

Construcțiile de baraje, culturile agricole intensive și exploatarea apelor subterane au împins consumul mult peste nivelul pe care precipitațiile îl pot reface.

În 2025, cei aproximativ 92 de milioane de locuitori ai țării au consumat în jur de 100 de miliarde de metri cubi de apă, cu aproape 13 miliarde de metri cubi mai mult decât puteau furniza resursele regenerabile.

Agricultura este, de departe, cel mai mare consumator de apă din Iran, reprezentând aproximativ 91% din totalul captărilor de apă, comparativ cu 7% pentru gospodării și 2% pentru industrie. 

Cu toate acestea, o mare parte din această cantitate se pierde înainte de a ajunge la culturi, deoarece sistemele de irigații învechite și ineficiente risipesc o proporție semnificativă din cea mai prețioasă resursă a țării.

Barajele din jurul Teheranului se golesc

Iranul este una dintre țările care au construit un număr foarte mare de baraje, ridicând sute de astfel de structuri mari și mici pentru stocarea apei, producerea de energie electrică și gestionarea deficitului de lichid.

În ultimii ani, nivelul apei din zeci de rezervoare a scăzut la cote extrem de reduse, unele dintre acestea fiind aproape complet secate.

Imaginile comparative din satelit ale barajelor Lar, Latyan și Mamloo, situate în apropierea Teheranului și pe versanții sudici ai Munților Alborz, arată cum nivelul a scăzut în timp, pe fondul secetei și al cererii tot mai mari, punând presiune asupra sistemului de alimentare cu apă al capitalei iraniene.

Seceta obligă mii de oameni să se mute

Lipsa apei schimbă din ce în ce mai mult locurile în care iranienii pot trăi.

Pe măsură ce fântânile seacă și agricultura devine tot mai dificil de susținut, numeroase familii părăsesc comunitățile rurale, în căutarea unor mijloace de trai mai sigure. 

Surse locale arată că doar 38.000 dintre cele 69.000 de sate ale țării mai sunt locuite, restul fiind abandonate.

Potrivit companiei naționale de apă și canalizare, aproximativ 27.000 de sate, în care locuiesc peste 10 milioane de oameni, se confruntă în prezent cu penurie de apă. 

În total, peste 70% dintre satele Iranului înfruntă criza apei într-o formă sau alta.

Mulți dintre cei care migrează se îndreaptă spre marile orașe, precum Tehran, Mashhad, Isfahan și Shiraz. 

Însă și aceste orașe au propriile probleme legate de apă. 

Trei sferturi din populația Iranului trăiește pe 40% din teritoriul național

Cu o populație de peste nouă milioane de locuitori, Teheranul resimte o presiune tot mai mare asupra sistemului său de alimentare, pe măsură ce seceta persistă și cererea continuă să crească.

Populația Iranului este concentrată în jumătatea vestică a țării. În prezent, aproximativ 75% dintre iranieni trăiesc pe mai puțin de 40% din suprafața teritoriului național, concentrând atât populația, cât și cererea de apă într-o regiune relativ restrânsă.

Efectele deficitului de apă sunt vizibile și de-a lungul râului Zayandeh rud ("dătător de viață", în limba persană, n.r.), cândva una dintre cele mai importante căi navigabile și surse de apă din centrul Iranului (foto următoare).

Imaginile satelitare ale barajului de pe Zayandehrud arată scăderea nivelului în amonte, după ani de secetă și consum excesiv.

În aval, consecințele se văd în mijlocul orașului Isfahan. 

Istoricul pod Allahverdi Khan a fost construit peste un râu care a susținut viața orașului timp de secole.

Astăzi, locuitorii întâlnesc tot mai des albii uscate sub arcadele podului, pe măsură ce anumite sectoare ale cursului de apă seacă în mod repetat.

Desalinizarea acoperă doar o fracțiune redusă din necesarul țării

Desalinizarea furnizează doar aproximativ 3% din necesarul de apă al Iranului.

Este un contrast puternic față de statele vecine, care depind de această tehnologie pentru cea mai mare parte a apei potabile.

Majoritatea instalațiilor de desalinizare ale Iranului sunt amplasate de-a lungul coastei sale sudice, în zona Golfului Persic.

Drept urmare, apa desalinizată este utilizată în principal în orașele de coastă, în timp ce regiunile din interior, precum Teheran, Isfahan și majoritatea zonelor agricole, continuă să depindă de sursele naturale pe cale de epuizare.