Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Topul alimentelor contaminate cu pesticide în România. Directorul ICA: „Pe primele locuri nu sunt legumele și nici fructele”

Topul alimentelor contaminate cu pesticide în România. Directorul ICA: „Pe primele locuri nu sunt legumele și nici fructele”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:28 17 Iun 2025 Modificat la 14:30 17 Iun 2025
Mulți fermieri stropesc planetele cu pesticide fără să știe cât și cum trebuie folosite acestea. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), Alexandru Cîrîc, a precizat, marți, la Antena 3 CNN, care sunt alimentele din România cele mai contaminate cu pesticide.

Peste 90% dintre mostrele analizate din 12 fructe și legume au conținut reziduuri de pesticide potențial periculoase, potrivit raportului "Shopper's Guide to Pesticides in Produce 2025", publicat de organizația americană Environmental Working Group (EWG).

Clasamentul anual al produselor cu cele mai multe pesticide, cunoscut sub numele de "Dirty Dozen" (Cele Doisprezece Murdare), este bazat pe cele mai recente date guvernamentale privind produsele. Fruntașul clasamentului: spanacul

Spanacul ocupă primul loc, conținând cele mai multe pesticide raportate la greutate, urmat de căpșune, kale, struguri, piersici, cireșe, nectarine, pere, mere, mure, afine și cartofi.Dintre acestea, murele și cartofii sunt nou-intrați în clasament.

Murele nu mai fuseseră analizate până acum de către Departamentul American al Agriculturii, iar cartofii au revenit pe listă din cauza utilizării clorprofamulu. 

Alimentele cu cele mai multe pesticide, în România

Alexandru Cîrîc, a explicat, la Antena 3 CNN, care este situația la noi în țară și ce aliemente conțin mai multe pesticide.

„Din păcate, la noi nu este același top al pesticidelor. Din experiență, cele mai contaminante sunt verdețurile, nu căpșunele, nu spanacul, ci verdețurile: mărar, pătrunjel, frunză de țelină. Aici trebuie să fim atenți. 

De multe ori, suntem tentați să cumpărăm aceste verdețuri de la marginea drumului, din locuri necontrolate. O bătrânică care ne vinde niște leuștean sau pătrunjel nu înseamnă că știe să-l cultive și că are respect față de cel care îl va mânca, față de consumator.

De foarte multe ori, cei care cultivă în gospodărie acest fel de de produs au două loturi, unu pentru consum propriu și unu pentru vânzare, iar cel pentru vânzare este totdeauna stimulat cu tot felul de substanțe pentru a fi cât mai aspectos. Dacă ne uităm, nu mai distingem pătrunjelul de leuștean. Cât de frumos și cât de mare este frunza.

Trebuie să fim atenți, de asemenea, și la produsele fructe și legume de origine non-europeană, pentru că în afara Europei există alte standarde, alte limite pentru acești contaminanți. În situația asta, este foarte greu de ținut sub control, pentru că nimeni în lume nu va putea analiza lot cu lot, fruct cu fruct. În situațiile de genul acesta, noi stăm un pic mai poate mai rău decât în studiul american, pentru că reziduuri de pesticide întâlnim extrem de des.

Nu întâlnim extrem de des reziduuri de pesticide peste limitele admise, însă anumite pesticide se repetă destul de des în cam toate fructele și legumele venite în analize. Deci ar trebui mare atenție, poate fiecare, să găsească acea sursă în magazine unde sunt controale sau la cei care chiar își respectă promisiunea pe care o fac cumpărătorului și să nu folosească acele substanțe.”, a precizat expertul, la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole